(astăzi am trecut peste versurile astea pe care le-am scris in toamna anului trecut! Aproape ca le uitasem! Am simţit nevoia sa le postez. Cine are curiozitatea sa treacă azi pe aici, le-ar putea descoperi!)
Iluzia dintre stele
Azi, mi-am lasat prea usor, o iluzie inchisa in pod, printre stele
Mã mai trage in jos, un mister ruginit, si uitat, si sucit, sub podele
Imi zambeste postum, si mã lasã in drum, vara asta de-un verde kaky
Incepu uvertura, ce-mi înlantuie gura, prematur, ce septembrie gri…
Mi-am lãsat doar un gînd, rãtãcit, rãvãsit, pe un presh invechit la intrare,
Si mã vãd ca-ntr-un schit , si mã las pãcãlit, si caduc, si uimit, la plecare
Cine-mi cautã vina, si imi stinge lumina, dinadins, si ma uitã-n altar ?
Cine singur mã lasã, si m-alungã din casa, e tîrziu, si mi-e gustul amar. Continuă să citești Niste versuri – Iluzia dintre stele