Etichetă: Jurnal

Ma gandeam sa va mai aduc niste versuri! Unii dintre voi sigur le stiti! Am trecut acum peste ele si am simtit nevoia sa impart cu voi trairea, ca d-aia suntem prieteni virtuali!

ILUZIA DINTRE STELE
Azi mi-am lasat prea usor o iluzie inchisa in pod, printre stele
Mã mai trage in jos, un mister ruginit, si uitat, si sucit, sub podele
Imi zambeste postum, si mã lasã in drum, vara asta de-un verde kaky
Incepu uvertura, ce-mi înlantuie gura, prematur, ce septembrie gri…

Mi-am lãsat doar un gînd, rãtãcit, rãvãsit, pe un preş invechit la intrare,
Si mã vãd ca-ntr-un schit , si mã las pãcãlit, si caduc, si uimit, la plecare
Cine-mi cautã vina, si imi stinge lumina, dinadins, si ma uitã-n altar ?
Cine singur mã lasã, si m-alungã din casa, e tîrziu, si mi-e gustul amar.

Dorul meu cãtre tine, mai aleargã prin vine, si nãuc, si înalt, si stingher
Vinovat de uitare, vinovat de mirare, dar curat cel ce cautã-n cer
Teatrul vechi prãfuit, si prea lesne gonit, de la noi alungat si hulit,
Scena poate-i prea cruda, scîndura poate-i prea udã, sufleţelul acum pãrãsit.

Toamna asta tîrzie, ce iubire sa fie ?…,si ce fast, ce tumult, cît deranj,
Vreau o camerã rondã, si o lacrimã blondã, si îndemn s-o culeg din melanj.
Anotimpul lãsat ? Sentimentul uitat ? Oare cine întreaba aşa ?
Vara asta-i pe moarte, august de-acum departe, sa se-ntîmple cu mine ceva…

Va mai fi doar o searã, si o lunã amarã, nu vei şti ce sa faci, ce sa zici,
Si apoi vei pleca, şi-mi va fi tot mai greu, sa te ştiu, sa te aflu pe-aici.
Chiar acum te aud, tot mai rar te aud, ca pe-un cuc printre visele mele
Cînd îmi spui doar atît, sã mai caut iluzia, închisã in pod, printre stele.

Începutu-i timid, conţinutul perfid, uvertura-i acum la final
Ce mai zbor, ce mai bal, eu ma duc sa mã culc, si sa trag peste mine un val !

Vale!

27 martie 1918 – 27 martie 2013

95 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania! Astazi!

Actul Unirii a fost citit in faţa Sfatului Ţarii, la 27 martie 1918! 30% din cei 150 de deputaţi, reprezentau minoritaţile naţionale!

Rezultatul votului: 86 voturi pentru, 3 împotrivă, 36 de abţineri, 13 absenţi!

La sfîrşitul anului 1918, s-a format Romania Mare, cînd toate provinciile romanesti erau unite!

(Va rog sa priviti videoclipul pe care vi-l propun imediat)

Nu putem fi oricum in viaţa asta, doar cum a vrut Dumnezeu cand am venit pe lume, cum a fost sa fie scris in stele atunci, la naştere. Şi mai cred că Dumnezeu nu a vrut ca unii să fie hoţi, alţii criminali, unii prea răi, alţii prea buni, unii foarte bogaţi, altii prea săraci…

Cand ne-am născut, probabil că am fost oripilaţi de ce-am ‘văzut’ in jur…ori de prea multă lumină (da’ nu cred), ori de prea mare contrastul dintre ce am fost si ce am ajuns sa fim in noua lume, in noua dimensiune. Cert e că nu ne-a plăcut de ceea ce am găsit, altfel nu ne-am fi ‘strîmbat’ atît, nu am fi plîns atîta la sosire, de parcă incercam sa ne opunem. Apoi ne-am liniştit, apoi ne-am consolat de ceea ce am primit, cu noile semne care ni s-au aratat.

Mult mai tîrziu am ales ce sa ‘fim’ in viaţa in care am intrat (tot fara sa fim intrebaţi, doar nu ne-a obligat nimeni). Unii incercau să-şi propuna sa fie visători fără sa înţeleagă prea bine ce-i aia, alţii sa fie musafiri, sau filosofi, sau poeţi, sau creatori, sau figuranţi, sau actori (pentru unii scena nu a fost decît doar un loc de munca, pentru alţii o cale către cer, dar nu mai mare decît o scară puţin mai măricică), alţii din contra nu voiau sa cunoasca mai mult decît ce li s-a dat (vai de ăştia, în ce dilema au intrat, da’ pînă la urmă am aflat eu că s-au lasat, au început şi ei să caute, sa cunoască), unii au vrut sa fie preoţi, alţii popi, nababi, bulibaşe, bogătani, dar nimeni n-a dorit sa fie sărac. Eu cred că mi-am dorit sa fiu ploaie, strop de ploaie, da’ a ieşit sa fiu o lacrimă, si culmea e că niciodată n-am sa reuşesc să aflu, a cui ! Vai de capul sentimentalilor ! Au fost si perioade în care dădea bine sa fii sentimental, romantic . Acum e desuet . Poţi fi liniştit romantic, în casa ta, în curtea ta, în mintea ta, în amintirile şi in trăirile tale cu care te trezesti dimineaţa sau te culci noaptea tîrziu, uneori mult prea tîrziu . Aşa e cel mai bine, sa nu ieşi cu trăirile din casa ta. Nu la televizor, nu in ziar, nu la piaţă ! Paler n-a fost niciodată impresionat de propriul romantism, că nu-l vedea de nici un fel, pe nicari. Eu da, si ca mine mulţi ! Ce bine ca geniul nu are contur uman ! El e o nebuloasa, o dîră de lumină care ramîne oricum în timp. Aureola n-o vede oricine, ea e de natură divina, dar cine mai vorbeste acum de divinitate în afara camerelor de luat vederi? Mai nimeni. Aureola, dacă s-ar vedea, ar fi mare deranj, şi la noi mai ales, desigur…”pricina de gîlceavă”. Viaţa, dacă nu e un teatru trist, sigur e o pădure virgină închisă într-un lagăr de concentrare cu garduri înalte de sîrmă groasa, ghimpată ! Ce, nu simţi mirosul de pucioasă, de fum şi de fecale ? Da’ nu toţi sunt in interior. Puţini, foarte puţini au rămas afară sa ia pulsul omenirii ! Pictorii se inghesuie în jurul gardului să surprindă asfinţitul din interior, un asfinţit urît la privit, dar interesant de pus între rame ! Imagini de pus pe pînze, pînze care se vor ieftini în timp, oricît de mare ar fi ‘artistul’ ! Cu cît mai mare ‘artistul’, cu atît mai ieftin tabloul…unele nu vor costa nimic, se vor da ca bonus la intrarea in sală. In sala de Carnaval, cînd măstile culmea, vor cădea ! Să nu-ţi faci rost de mască la intrarea in sala de Carnaval, ca va fi inutil ! Şi cînd vor cădea toate, vai de noua Imagine ! Cîtă mirare, cîtă dezamăgire, cît neant şi cîtă nimicnicie ! Şi atunci va plînge cel mai mult copilul din tine ! Da’ pîna atunci mai e ceva timp, macar cît sa mai visam de-o secundă, cat sa mai îndrăznim de-o îndrăzneală !

Cînd se naşte omul nu e, nici povară pe măgar,

Nici un gol de pus la suflet, nici un strop de vin pe jar.

Mintea celui care vine, nu-i unelta de sculptat

Nici o pensulă anume, de-a mînjit, sau de-a pictat !

Omul cand se naşte nu e, nici vreun fir de trandafir

Da’ nici taina ce-o aduce gîndul bun, sub patrafir

Nu ţi-e dat de la-nceput, sa ai parte de vreo rază,

In afară de o caldă şi prea sfîntă parafrază !

Azi, eu mă mai bucur frate, cînd mă uit la Orizont

Nu c-aş fi vreun înger măre, sau vreun demon de pe front,

De mai am putere-n mine, să mai suflu-n lumînări

Ştiu ce scurtă-i calea asta, de la mine pîn-la scări !

Vasile Şeicaru

(din cele pe care le-am scris mai demult, dar am uitat sa ti le trimit )

Asculta-ma 5 minute !

Nu am mai vorbit de mult cu tine ca intre vechi si buni prieteni, fara ocolisuri, fara false pudori si mai ales fara prejudecati ! Azi suntem in 2 martie 2009 ! O voi face acum chiar daca nu ma vei asculta, macar voi incerca ! Cu glas scazut, sa nu ne auda lumea, chiar daca nu-mi vei raspunde !

Aud ca mai toata lumea e pe internet ! Ca absolut tot ce are mai intim, mai ascuns si mai frumos e scos la iveala, ca asa e la moda, ca lumea s-a schimbat si ca nu se mai poate altfel . Culmea e ca si eu, cel care scriu si zic acum, o fac ! Asa ca revin si spun : suntem pe Internet ! Atat de repede au evoluat lucrurile, cu atata viteza, cu atata ‘debandare’, cu atata graba, cu atat nesat, cu atata iscusinta dar si cu cat de multa viclenie ascunsa, (culmea neplanificata la inceput), si atat de bine organizata acum ! Ca doar nimeni n-a banuit ca se va ajunge aici ! Vrei sa nu te mai misti din fata monitorului ? Vrei mancare, aparatura de orice fel, muzici, pisici, televizor (dar daca stai in tata calculatorului, nu stiu la ce ti-ar folosi), vrei casa, masa, povesti de adormit copiii, vrei bormashina, sapca, ulei, parfum, vrei iluzii, transfuzii, aluzii, vrei sicrie, masini, organizatori evenimente, camine, camioane, azile, spitale de nebuni, vrei curve, muieri, placeri, placeri ascunse ? ia d’acilea !… esti, sau devii sigur pervers intr-o lume pe care o crezi numai a ta, ca Internetul e doar ascuns, si sigur ‘privat’ (s-o crezi tu), vrei bani iluzorii din banci imaginare, vrei sa castigi, sa arati ca esti destept, sa apari intr-o lumina mult prea intensa chiar pentru proprii ochi, dai din gandurile tale cele mai intime tot, absolut tot ! Matrimoniale, intalniri de orice fel, imagini si cadre pe care le poti primi sau creea chiar tu ! Si apoi ”all discografii” cu oricine, gratis, filme gratis, versuri sau orice fel de proza, gratis…pop, rock, jazz, blues, folk, hip hop, manele, populare adevarate, sau tot felul de facaturi, ghici cum ? Gratis ! Oricine poate veni oricum sa ceara bani in cont inventand tot felu’…(doamne fereste, nu pentru el, ci pentru copii bolnavi de leucemie, sau alte boli incurabile), concursuri, lectii, vorbe de duh insotite de muzici lascive pe teme cunoscute, sfaturi, indemnuri, amenintari, mangaieri…dar cel mai mult ma amuza cei care comenteaza…comentatorii ascunsi in negura anonimatului mizer si marshav, (ca doar nu vrei sa apara la lumina, ca s-ar vedea veninul, cenusa, jegul, si mai cu seama numele si identitatea) ! Aici pot aparea fara ca tu sa afli, chiar prietenii pe care ti-i crezi buni, da’ asta crezi ca mai conteaza in nebunia de colori iluzorii care ne inconjoara ? Internet ! Hei, nu vorbesc aici de Mail, Skipe, Messenger (intr-o mica masura, ca in mare masura e pierdere de timp, pe care trebuie sa-l ai), transfer…sunt multe cele care pot chiar ajuta, pot sigur ajuta !
Facebook, Netlog, Hi5, Friendster, Orkut, Myspace, Ning, Twitter, Second life, Logosfera, You Tube…si inca multe, toate bineinteles cu : com ! Nu am account decat FB, de restul am aflat doar ca exista, ca primesc zilnic invitatii…”sa ma inscriu” ! Toate ca o dovada a singuratatii in care traim dar de care nu vrem sa se stie ! Familia se sparge, apare lumea paralela ! Lumea ONLINE ! Spun toate astea fara ipocrizie, fara ocol, fara teama, mai cu seama ca toate ma ating si pe mine, ca om sunt si traiesc printre oamenii acestor vremi in care manipularea e la moda, si daca nu te atinge si pe tine sari ca ars, cum ca vrei si tu…doar n-o sa ramai tocmai tu pe din afara !

…Am fost pe la ai mei, parintii mei ! Mama abia daca ma mai recunoaste ! Mi-a spus la plecare : ‘baiatul mamei, tu esti baiatul mamei’ ! Apoi m-a privit fara sa zambeasca si m-a mangaiat pe obraz intr-un mod diferit, foarte diferit ! Tata a venit cu mine pana la usa, cu ziarul intr-o mana si cu ochelarii in alta, si m-a apucat de brat… ‘tu sa nu ne lasi, auzi ? Sa nu ne lasi…’ ! Eu nu stiu inca ce-i umbra mortii ! M-a obligat ea odata s-o privesc, dar i-am intors spatele…. ‘hei, nu acum, nu inca’ ! Nu ma inspaimanta ea asa, cu una cu doua ! Ieri insa, a reusit sa ma faca sa-i vad pentru o fractiune de secunda fatza hîda ! Drumul pana acasa a fost lung, prea lung, poate si pentru ca era ceata sau mi se parea mie, poate pentru ca nu reuseam sa sterg parbrizul oricat de mult as fi insistat, poate si pentru ca simt ca pierd mai mult decat as putea castiga ceva vreodata ! Nu ca as avea nevoie de vreun castig, dar de o privire de-a ta tot am nevoie ! De una direct in ochii mei, s-o simt ! Spune-mi ca ma iubesti chiar daca voi sti ca ma minti !

Vale, martie 2009 !

“…eu le-am facut pe toate in viata asta. Am fost si cuminte dar si vagabond. Mi-a placut prea mult lumea. Peste toate insa, am respectat ‘schela’ (scena)…eu dau cu crema de ghete si pe talpa, pentru ca respect publicul. Pe mine publicul “m-a facut” !…cred ca trebuie sa fii sincer pe scena, ca daca minti, publicul te simte si in timp, te uita….”
Multe am mai invatat de la Dan Spataru. Cand ii stateam prin preajma, ma uitam fascinat la chipul lui si ma gandeam ca nimeni, niciodata nu va ajunge sa fie atat de iubit de oameni, asa cum a fost el . Ne lega muzica in primul rand, dar si sportul. Amandoi am facut o facultate ’de miscare’…Dan a terminat ‘ICEF-ul mare’, cum ii placea sa spuna, iar eu, Fac. de Ed Fizica de la Galati. Il iubea mult pe Visotsky, ca si mine de altfel. Vorbeam des despre Volodea Visotsky, despre viata si despre cariera lui. Dan era atat de modest…cerea bani putini pentru prestatiile sale in spectacole. De multe ori, pleca de acasa fara sa stabileasca vreun “gaj”, nu stabilea nici o suma asa cum faceau majoritatea artistilor vremii, si cum o fac si acum. Cand accepta sa vina la vreo Casa de Cultura, pe un stadion in vreun oras, cu un recital, in discutiile la telefon cu impresarii, deseori le spunea…”lasa ca vedem noi acolo, la locul faptei, ca daca vor fi ‘martori’ (spectatori), ne intelegem noi!” Asa era Dan, modest si generos. Odata i s-a parut ca hainele cu care apareau pe scena instrumentistii din orchestra cu care canta, si care-l acompania in spectacol, nu erau prea potrivite, nu-i erau lui pe plac, asa ca a plecat la primul magazin mai mare, si a cumparat 7 camasi albe pe care le-a facut cadou baietilor din trupa, pentru a aparea asa pe scena, asa cum ii placea lui. Dan isi iubea imens familia, si o considera sfanta. Noi, cei mai tineri, cand mergeam impreuna cu el in concertele organizate de Ansamblul Artistic al UTC, mai luam fete cu noi, de multe ori ele ne insoteau pe tot parcursul turneului…pe Dan nu l-a vazut nimeni insotit de vreo femeie pasagera, si erau multe pe langa el, ca era un barbat frumos, atragator, sportiv, cu o voce usor guturala, usor incruntat, dar ii statea tare bine asa, semana cu Alain Delon…Daca se punea de vreo petrecere dupa spectacole, Dan venea, statea cat statea,manca ceva, nu bea decat apa, ceai sau cafea, fuma cateva tigari, povestea din viata lui de artist atat de iubit de oameni, noi il ascultam fascinati, intr-o liniste mormantala, (ca Dan era tare respectat de colegi), si apoi pleca in camera…nu-l mai vedeai decat a doua zi la autocar . Asa era Dan, cu o conduita ireprosabila. “…eu trebuie sa beau multa apa minerala, sa-l fac spriþ pe cel pe care l-am baut in tinerete…”! Asa spunea deseori, ca ii placea cum suna, dar si noua ne placea ! …se spune ca a avut o tinerete foarte zbuciumata, nelinistita, ca a intrecut masura uneori, ca a baut un pahar, doua, in plus….”pe mine lumea ma intreba daca nu beau ceva, dar nimeni nu ma indemna la vreun sandwich, nu ma intreba nimeni daca am avut timp sa mananc ceva…”
…”Bã, mie nu mi-e rusine de nimic, nu regret nimic din viata mea, am trait asa cum am crezut eu ca-i bine…poate oneori n-a fost bine, dar nu regret, una peste alta, am facut ce am vrut eu, am lasat multe cantece in urma mea, si asta conteaza cel mai mult…in rest, lumea uitã…” Iata ca lumea nu numai ca nu-l uitã, dar parca il cauta mai mult ca niciodata, îi cauta cantecele, le asculta…si ce-I mai frumos e ca tinerii o fac, si numarul lor creste de la an la an !
…”vorbeste lumea ca-s strengar/dar nu-I de loc adevarat/de cand te-am cunoscut pe tine/sunt cel mai linistit baiat…/sunt cel mai linistit individ…/sunt cel mai linistit cetatean,…/sunt cel mai linistit…TATIC !”…asa canta Dan, mandrindu-se de nasterea fiicei lui, cu care se lauda peste tot, si pe care o iubea ca pe lumina ochilor. In ziua cand s-a nascut Dana, fiica lui, a jurat ca nu se va mai atinge de bautura niciodata, si asa a facut ! Multe povesti circulau despre el, asa cum e normal cand era vorba de o asa mare personalitate cum era Dan Spataru ! Stiu ca la unele spectacole in care canta Dan Spataru, venea sa mentina ordinea pe stadion, Militia cu cai ! …cand s-a intors odata din Cuba, dupa niste spectacole, la aeroport, Dan a aparut cu un crocodil urias, gonflabil, lasand cu gura cascata o multime de oameni care se adunasera sa-l vada pe Spataru ! Atunci, in Cuba, la Varadero, Dan a batut orice record la aplauze: 16 minute si 19 secunde ! Record de neegalat !…se aduna lumea ca la urs, cand se zvonea ca e Dan Spataru prin preajma. …a stat mult la Moscova, unde a filmat, a cantat, a lasat de fiecare data slagare mari in urma sa…ne-a povestit ca a filmat cu o actrita celebra, o rusoaica frumoasa care s-a cam indragostit de el, si barbatul artistei, un cosmonaut celebru, gelos nevoie mare, l-a urmarit, l-a gasit, si cand l-a intalnit, i-a pus pistolul la tampla amenintandu-l ca-l impusca ! Dupa explicatii, au plecat impreuna sa bea un coniac. Asa era Dan in tinerete, imprevizibil, de nestapanit, de necontrolat, crea in jurul lui situatii limita la care putini se gandeau ca se pot intampla !
Dan nu a crezut niciodata ca se poate imbolnavi. Cand vorbeam despre sanatate cu el, imi spunea ca e totul ok, ca are ficatul ‘beton’, stomacul la fel, ‘pitpalacul’ (inima), la fel,…ca e sanatos tun si ca asteapta sa-i fac un cantec (…eu i-am prezentat mai multe piese, am si repetat doua, trei, dar n-am apucat sa inregistram nimic, n-am avut timp, ca asa e viata) ! Cand a fost internat, n-a mai vrut sa primeasca pe nimeni la spital, dar noi (Stefan Hrusca si cu mine), am insistat sa-l vedem, am mers direct unde era el, si cand a aflat ca suntem pe hol, a iesit din salon, si ne-a primit cu zambetul pe buze !…”ce faceti mînjilor ? ce mai e nou, haideti sa-mi povestiti” ! Am stat vreo jumatate de ora, ne-a povestit de cate si mai cate avea sa faca, de planurile lui (ca avea multe),…am observant insa o urma de tristete pe fata lui, apoi privirea lui a plecat dincolo de geam, undeva dincolo de zare, unde vedea el cerul senin, si de unde putea sa-si ia chitara sub bratz, si impreuna cu ea, leganata de dor, sa mai cante din nou si inima lui . Inima lui Dan, o inima mai mare decat ne-am putea inchipui…Dan, file de poveste, o poveste fara de sfarsit…”maaaamã, cata lume langa schelã, atata lume m-a insotit in concertele mele…oare va veni lume multa la ultimul meu concert ? “
Intr-o lume atat de obosita, uneori generoasa, alteori trista, deseori atat de neatenta la detalii, a trecut lasand urme adanci in suflete si inimi, un om sensational, un om care a deranjat atat de putin, un om care mi-a spus despre prietenie si despre iubire, fara sa dea poveþe, fara sa insiste in legatura cu imensele sale succese, fara sa ridice tonul….poate doar usor, un deget pentru a-ti atrage atentia…el a atins sublimul dar si noroiul, a vazut fundul prapastiei dar a cules si floarea de colt de pe culmile muntelui pe care l-a urcat de unul singur, a trait ce n-a visat niciodata, nu i-a vazut nimeni lacrima, putini i-au banuit zbuciumul, si mai putini, tristetea ! Nu cred ca cineva, va mai apuca in viata asta sa-i atinga popularitatea !
…”drumurile noastre poate, se vor intalni vreodata….?”

(astazi Dan ar fi implinit 73 de ani)

Vasile Seicaru