Publicat pe

Dintr-o poveste

Dintr-o poveste

Dintr-o poveste…

Mai am pentru tine o veste
O stea pentru mine acum
Dar vestea ramase,
Nespusa pe buze, postum

Pianu-i pe-o singura coardă
Vioara o strună-si pierdu
Pe cand calendarul,
Se miră, ca fila-i căzu

Din deal imi soseste mireasa
Din vale ecou-mi paru
Mai trist pe la mine
Mai vesel la tine, sau nu

Durerea din mine nespusă
Rămîna de-a pururi pe jar
Odata pe viata
Odata pe moarte, si zar

Corabia viselor triste
Mai sus catre cine urca
Nu cade iubirea
Decade-amintirea, din ea

Mai am pentru stele o scară
O scara din mine crescu
Coboare privirea
Pa cand adierea, trecu

Chemarea-i de jos auzită
Din bezna nimic nu crestea
Ce palida-i luna
Si verde minciuna, din ea

Mai urcă din pieptu-mi dorinta
Si-aud ce n-ai spus, ce n-ai zis
Deschidă-se poarta
Bisericii mele, din vis

Ajuns sunt la ultima foaie
Si pana din mîna cadea
Pe cand disperarea
Nu cere iertarea, cea grea

Mandolina din pod
Se aude mai des
Ce lăută pe inima mea
Si adorm fara rost
Ca soldatul in post
Pe cand ochiul, din umbra privea!

(ora 3,52, 11/10/ 2014, Buftea)

Urmăriți-mă si pe:
Publicat pe

Iesirea!

Iesirea

Iesirea

Sa nu-mi spui ca n-ai gasit-o prietene, ca ai plecat de ceva vreme s-o cauti, daca nu pentru tine, pentru noi, atunci macar pentru mine, ca nu degeaba te port de atata amar de vreme dupa mine, uneori in carca, alteori pe brate, dar de cele mai multe ori exact langa mine, langa umarul meu! Ca in fond ce-i o iesire…dar de asta vom mai vorbi, mai incolo! Ti-o fi convenit in timpul asta, nu ti-o fi convenit, nu stiu, ca nu te-am intrebat. Ce stiu sigur e ca nu te-ai impotrivit si ca n-ai spus niciodata ca simti rugamintea asta ca vreo povara. Din cladirea asta nu se poate iesi oricum. Cosmelia asta e greu de parcurs numai cu pasul, ca daca minte nu ai sa te-ajute, nu faci nimic , sau mare lucru nu faci. Hai nu te intrista, si mai ales nu pleca fruntea, ca stii bine ca macar cu iesirea asta imi esti dator. Si in fond ce-i o poarta, o usa? Si lumina asta cum poate sa intre peste tot? Ea cum poate? Pe unde intra ea, sa iesim noi, asta sa gasesti tu!

Drumul asta care apare inevitabil in fiecare dimineata dupa ceatza, duce undeva, nu? De atatea ori am plecat pe el sa caut, de atatea ori m-am intors dezamagit dar niciodata trist, niciodata destul de trist. Motivul rugamintii mele catre tine in cautarea acestei iesiri?…simplu: lenea, uratul, plictiseala, ca as putea pleca la drum singur…niciodata insa frica dragul meu, niciodata frica, trebuie sa stii, si sa tii minte asta!

Tin minte ca odata de mult, cand mai plecam singur sa caut, cand ma aflam pe o creasta ca un pisc de munte inselator, cand singurul drum ce mi se arata si mi se oferea nu era decat in jos, am coborat pe niste scari reci si umede mirosind greu a mucegai si-a aer inchis, si coborarea mea era atat de evidenta, si caderea mea atat de previzibila, incat aveam senzatia aceea aducatoare de neliniste si de disperare, a lipsei totale de aer. N-aveam in mana decat un felinar, dar lumina lui mi-era suficienta in aceasta coborare. Din cand in cand doar stropii de apa de pe tavan, de pe pereti se mai auzeau in surdina. Fara pasari, fara lilieci, fara soareci sau sobolani, fara paianjeni, fara gandaci, reptile sau umbre ciudate in fata sau in urma mea. Si atunci cum sa-mi fie teama? Am coborat asa amar de trepte pana cand exact in momentul in care ma gandeam sa ma intorc, am simtit aer proaspat in nari. Drumul ducea inevitabil catre dreapta. M-am trezit pe o poteca ingusta, sigur de munte, cu iarba cat cuprinde de-o parte si de alta…fara flori, fara copaci fiorosi, fara ciripit de pasarele, ma insotea doar un fosnet molatec si placut ce-mi dadea o liniste ciudata, n-as putea spune aducatoare de totala siguranta. Am mai facut cativa pasi si poteca mea s-a ingustat in asa fel incat la un moment dat a disparut. Doar la un pas si in fata mea s-a deschis haul…si am simtit sigur, foarte sigur ca de fapt urcasem nu coborasem, ca oriunde priveam nu aveam decat senzatia ca sunt pe un pisc, departe de Ce, aproape de Ce….

Doamne Dumnezeule, pai eu ajunsesem de unde plecasem, ca la doar cativa metri de mine am gasit trei trepte si un drum mic si drept putin ascuns privirii mele la inceput, atat de familiar acum cand pasi-i pe el si te gasi-i pe tine prietene stand exact cum, si unde te lasasem. Nici nu stiu cum am trecut de zidul asta, ca daca e un zid cum de nu-l trec atunci cand vreau sa ies din cladirea asta! Nu ma dumiresc si gata…nu inteleg si gata! M-ai intampinat cu un zanbet larg pe fata, stand jos acolo pe pamant, cu spinarea usor incovoiata, tinandu-ti genunchii cu mainile….—“da’ ce repede te-ai intors…”! Nu i-am povestit niciodata despre coborarea mea, n-am adus vorba de acel drum niciodata.

Multe drumuri din acestea am mai avut in viata mea…multe, pana cand am obosit si te-am rugat pe tine sa ma ajuti, sa cauti tu o iesire! O, prietene cat m-ai ajutat tu pe mine si cat de dezinteresat ai fost. Si cat noroc pe mine ca te-am intalnit. Norocul asta il simt si acum si ma bucur ca-i asa. Dar ce-i norocul in fond? Pai nu-i decat ceea ce credem ca n-avem. Stai cu gandul asta in san pana cand intelegi la un moment dat ca nu-i chiar asa.

M-ai insotit prietene peste tot, fara sa ma intrebi daca sunt sau nu de acord s-o faci. Nu stiu daca in fond ti-am cerut, am primit, sau poate ti-am daruit eu mai mult in perioada asta. In timp, n-a ramas decat aceasta rugaminte…sa ma ajuti sa caut iesirea. Stau si ma gandesc alteori, cum de ai avut atata intredere sa pleci in drumul asta cu mine, sa ma insotesti, ca in fond eu te-am invitat inca de la inceput, pe o scena. O scena cu lumini inselatoare, o scena cu lemnul putrezit si umed, o scena pe, si de unde poti auzi sunete nebanuite…scancete, gemete, ras labartzat si nesimtit, si iar gemete parsive si perverse sau lascive, plans nevinovat de copil neajutorat, strigate de tot felul care te-au certat uneori, care te-au speriat alteori, si apoi prezenta mea langa tine, una permanenta, poate plictisitoare, poate obositoare…dar ce sa-ti fac, tu ai vrut-o! In fond tu ai ales…ca stiai ca scena asta e locul in care ma simt cel mai bine, ca aici ma desfasor cum vreau eu, ca natura mea schimbatoare, ca histrionismul meu de care te-ai “lovit” de la inceput n-a avut cum sa-ti aduca mare lucru, decat poate ceva mai multa neliniste, ceva mai multa tristete. Stiai si ma vedeai inca de la inceput asa pe schela asta, inamovibil si perfect! Si atunci la ce te mai puteai astepta daca ai realizat definitiv ca nu ma las dat jos de acolo niciodata?…

Cauta tu iesirea si nu ma mai plictisi cu tanguielile tale!

Ca iesirea e de fapt inceputul altui drum, ca de fapt iesirea e lectia pe care ti-ai insusit-o sau nu, cartea pe care ai parcurs-o sau nu, calea din care pleci izbavit sau doar obosit, iesirea e doar un indemn nu o porunca, o soapta nu un strigat. Desigur ca poti iesi cu un zambet pe fata, cu un hohot de ras sau de plans, cu un rictus sau cu o masca sa nu se vada tot, poti iesi pe jos, plutind, alergand, in patru labe, plictisit sau pur si simplu curios!

Port cu mine o sticluta cu un ulei foarte fin cu care voi unge balamaua la deschidere! Pe usa aia tu nu vei putea iesi cu mine. Doar eu voi pasi, si poate voi auzi glasul acela inefabil….sau poate nu! Doar doua picaturi voi pune, sa nu-mi scartaie usa la plecare, sa nu deranjez prea mult la iesire! Dar pana atunci poate va mai fi un pas, poate nu acum, poate nu oricum, poate nu atat de repede…cand inevitabil voi fi, stii tu…”din nou, foarte liber sub cer”!

Buftea, 2/04/2014, ora 13, 07!

Urmăriți-mă si pe:
Publicat pe

Lumea-i pentru toti….sau de vorba cu voi!

Lumea-i pentru toti....sau de vorba cu voi

Ai spune ca ma plictisesc si ca vreau doar sa te mai indemn sa citesti, dar nu-i asa! Vreau sa mai intri pe site-ul meu sa mai asculti, sa mai citesti, sa ai timp sa vezi mai mult, sa ma cunosti mai bine! In ultimul timp am fost plecat pe afara, dar am si avut mai multe spectacole prin tara, mai putin prin Bucuresti! Am in continuare un program destul de incarcat, dar nu exagerat incat sa nu-mi permit sa mai refuz din cantari daca nu-mi convine ceva! Nu mai apar la televizor ca sunt destul de ingrozit de ceea ce vad! Aproape ca mi-e si frica sa mai apar! Am lucruri noi de spus, am cantece noi gata de lansare, si locul in care vor aparea va fi aici, pe site, si apoi pe FB! Oricum cantecele mele noi n-ar avea loc la tv fara vreun scandal, si cum nu sunt de acord cu asa ceva, am renuntat de mult sa mai apar! Multi mi-ar spune ca gresesc amarnic, ca daca nu apar pe sticla nu exist! Eu insa am alte pareri si ma tin de ele! Cred cu incapatanare ca lumea nu ma poate uita daca nu apar in tabloide sau la televizor! Cine vrea sa ma gaseasca, ma gaseste sigur! Va rog sa cititi ce apare mai jos, sa comentati pe site sau pe FB! Astept si mesaje pe mail… valecutz@gmail.com ! Gasiti voi modalitati de comunicare cu mine! Mi-e tare drag cand vad ca oamenii isi deschid sufletele cand se bucura de ceva si vor sa impartasesca! Cica a venit brusc toamna, da’ eu abia acum am vazut si am ramas ca de fiecare data…stiti voi cum, surprins si mirat! …..In rest m-am intalnit cu prietenii prin Pensiuni si am mai petrecut, m-am intalnit si cu o parte din colegii mei de facultate si iar am petrecut….am mancat mancari, am beut beuturi, am cantat cantari, am dansat danţuri! Ai spune ca imaginea mea e destul de trista, ca repertoriul meu muzical ar fi la fel…uneori trist, alteori usor deprimant! Va spun eu ca nu-i asa…cautati sa intelegeti altfel! Eu sunt un om viu si pentru multi as vrea sa mai par si interesant!….intai sa par, apoi sa stiu ca ati inteles ca unu-i uomu’, altu-i artistu’! Incercati sa intelegeti uomu’ din mine, si mai vedem….ca doar stiti voi, ca v-am mai spus…sunt si ieu uom, nu puom!

(cer scuze pentru eventuale greseli, dar nu revin sa corectez, ca n-am timp de astea. Si apoi voiam sa va mai spun ca ăsta nu e blog, ci un Jurnal)

Continuă să citești Lumea-i pentru toti….sau de vorba cu voi!

Urmăriți-mă si pe:
Publicat pe

Iluzia dintre stele

Ma gandeam sa va mai aduc niste versuri! Unii dintre voi sigur le stiti! Am trecut acum peste ele si am simtit nevoia sa impart cu voi trairea, ca d-aia suntem prieteni virtuali!

ILUZIA DINTRE STELE
Azi mi-am lasat prea usor o iluzie inchisa in pod, printre stele
Mã mai trage in jos, un mister ruginit, si uitat, si sucit, sub podele
Imi zambeste postum, si mã lasã in drum, vara asta de-un verde kaky
Incepu uvertura, ce-mi înlantuie gura, prematur, ce septembrie gri…

Mi-am lãsat doar un gînd, rãtãcit, rãvãsit, pe un preş invechit la intrare,
Si mã vãd ca-ntr-un schit , si mã las pãcãlit, si caduc, si uimit, la plecare
Cine-mi cautã vina, si imi stinge lumina, dinadins, si ma uitã-n altar ?
Cine singur mã lasã, si m-alungã din casa, e tîrziu, si mi-e gustul amar.

Dorul meu cãtre tine, mai aleargã prin vine, si nãuc, si înalt, si stingher
Vinovat de uitare, vinovat de mirare, dar curat cel ce cautã-n cer
Teatrul vechi prãfuit, si prea lesne gonit, de la noi alungat si hulit,
Scena poate-i prea cruda, scîndura poate-i prea udã, sufleţelul acum pãrãsit.

Toamna asta tîrzie, ce iubire sa fie ?…,si ce fast, ce tumult, cît deranj,
Vreau o camerã rondã, si o lacrimã blondã, si îndemn s-o culeg din melanj.
Anotimpul lãsat ? Sentimentul uitat ? Oare cine întreaba aşa ?
Vara asta-i pe moarte, august de-acum departe, sa se-ntîmple cu mine ceva…

Va mai fi doar o searã, si o lunã amarã, nu vei şti ce sa faci, ce sa zici,
Si apoi vei pleca, şi-mi va fi tot mai greu, sa te ştiu, sa te aflu pe-aici.
Chiar acum te aud, tot mai rar te aud, ca pe-un cuc printre visele mele
Cînd îmi spui doar atît, sã mai caut iluzia, închisã in pod, printre stele.

Începutu-i timid, conţinutul perfid, uvertura-i acum la final
Ce mai zbor, ce mai bal, eu ma duc sa mã culc, si sa trag peste mine un val !

Vale!

Urmăriți-mă si pe:
Publicat pe

Căţel

Căţel

Căţel

Într-o zi, un căţel trecu linia porţii mai tot timpul întredeschisă de la casa unui om. Mai întîi privi curios, apoi băgă doar capul…abia de i se vedea năsucul de mic ce era!

De la fereastra de sus, omul îl vazu, şi curios, privi spre el să vadă oare ce va face. Căţelul intră sfios, şi uşor speriat, in curte, apoi se opri in iarbă. Abia îl observai, aşa de mare era iarba în curtea omului. De acolo privea în jur sa vadă unde, şi in ce a intrat. Omul coborî in curte, se apropie de căţelul tremurînd de frică, îl luă în palmă şi îl apropie de faţa lui, apoi îl privi cu atenţie şi văzu că sub codiţă avea un cucuneţ si doua uoşoare….”iţă boi, iţă boi”… strigă uşor, mai mult pentru el (ca omul ştia engleza), apoi îl apropie din nou de el şi simţi cum caţelul începe sa-i lingă obrazul. Omul l-a lăsat uşor jos şi l-a privit cît de frumos este, apoi s-a mirat cît de repede dădea din codiţă. La un moment dat căţelul n-a mai dat din coadă şi la privit de acolo de jos, drept in ochi. De la privirea aceea a început totul!

Căţelul a păşit şi în curtea, dar şi în viaţa acelui om. S-a făcut frumos si părea ca e de cînd lumea acolo! Omul l-a hrănit şi l-a îngrijit cu mare dragoste. Căţelul nu intra in casă niciodată. Se oprea întotdeauna în uşă şi se bucura enorm ori de cîte ori omul îl băga în seama şi se juca cu el!

Într-o zi, omul i-a cumpărat o zgardă roşie şi i-a pus-o la gît. Semăna cu un guleraş zgarda aia, şi căţelul era tare fericit s-o poarte! Omul a văzut cît de bine îi stătea căţelului zgarda si l-a numit Guleraş!

În altă zi, omul îi cumpără cîteva mingiuţe de cauciuc frumos colorate. Una era preferata căţelului, una galbenă cu o steluţă verde pe ea…doar cu o steluţă. Seara, căţelul avea locul lui. Jos, la scara casei, acolo unde se aşeza de cum se însera, şi nu se mai mişca decat dimineaţa, cand omul îi aducea apă şi cîte ceva de mînacare. Toată noaptea stătea căţelul şi privea spre fereastra omului. Întotdeauna îsi aducea cu el cele cinci mingiuţe de cauciuc pe care tare le mai iubea. Doar pe una punea laba de parcă ar fi vrut s-o protejeze. Da, aţi ghicit, pe cea galbenă cu stea verde, doar cu o stea. Omul nu prea avea somnul bun, şi noaptea se apropia de fereastră si mai privea în curte. Întotdeauna întîlnea privirea căţelului care era nemişcat la scara casei lui.

-Hei Guleraş, ce faci tu acolo? Căţelul nici macar din coadă nu dădea, doar îl privea fix ca şi cum ar fi vrut să-i spună ceva. Se zice ca animalele au un „ceva” aparte, şi ca vad, aud şi simt lucruri nebănuite de noi, oamenii.

Într-o altă zi, omul a vrut să iasa din curte cu căţelul. I-a aranjat bine zgarda la gît, i-a pus o lesă, şi a făcut primul pas afară din curte. Căţelul însă s-a tras înapoi privindu-l din nou în ochi, dînd din codiţa. N-a vrut nici în ruptul capului să iasa afară din curte. S-a întors brusc, s-a îndreptat direct către scara casei omului, s-a aşezat acolo, şi acolo a ramas.

Toată ziua se juca Guleraş prin curte cu mingiuţele lui, si se bucura printre bondari, fluturi si păsărele. Omul mai cobora prin curte, prin grădină, şi uneori mai lua din pomi (că erau mulţi pomi in curte), cîte un măr. Îl muşca o dată, de două ori, apoi îl arunca pe jos prin iarbă. Căţelul se apropia, mirosea, şi imediat lua în gură tacticos ce rămăsese din măr. Îl mînca cu totul, cu codiţă şi seminţe. Niciodată nu se atingea de vreun măr întreg de pe jos, doar de cele muşcate şi lăsate în iarbă, pe jos, de om. Apoi se apropia de el şi-i lingea mîna. Omului atunci poate că-i cădea o lacrimă, da’ numa’ ca eu nu ştiu, ca n-am fost de faţă!

Seara, cînd stelele ardeau pe cer ca licuricii în pădure, Guleraş se aseza la locul lui şi privea nemişcat fereastra omului. Uneori omului i se părea că aude de jos un geamăt uşor, ca un plîns de caţeluş dar nu băga în seamă, gîndea ca poate vine din altă parte! …

—Cine sa plîngă la mine la scară noaptea, în puterea ei, si in lumina stelelor?…. mi s-a parut! Niciodată n-a lipsit căţelul de la locul lui, niciodată! Omul n-a ramas doar mirat, dar si tulburat, dar şi mişcat. Deseori se apropia de fereastră în nopţile cu nesomn, şi îl vedea cum sta nemişcat şi privea spre fereastră ! Poate ca si căţelul îi simţea privirea omului de după fereastră, dar nu reacţiona în nici un fel…el doar privea cu ochii mari si luminoşi ca doi taciuni încinsi, ca de jăratec!

Omul trăi cît trăi, si intr-o bună zi muri! O bună perioadă de timp nimeni n-a mai călcat pe acolo, nici în curte, nici în grădină! Numai căţelul era la locul lui nemişcat, cu privirea aţintită spre fereastra de sus, dar asta numai noaptea, că dimineaţa se îndrepta către poartă cu un mers uşor nesigur, cu spatele încovoiat cu privirea în jos, fără să dea măcar din coadă, doar cu o privire dureros de tristă spre curte, …o ultimă privire doar pentru ziua aceea, că imediat ce se lăsa seara, venea din nou şi se aşeza la locul lui, privind fereastra nemişcat.

După un timp alt om, un om nou, a venit în casa aceea să locuiască, şi uneori noaptea dacă se uita în curte, vedea un căţel care se uita fix la fereastra lui, apoi dimineaţa dispărea! Omul nou a băgat de seamă imediat acest lucru, şi seara îi punea apă de băut şi cîte ceva de mîncare. Nicodată nu s-a atins căţelul de apă sau de mîncare.

Vremea a trecut şi căţelul venea tot mai greu la scara omului. El venea la curtea celui pe care l-a privit atunci direct în ochi! Îmbătrînise! N-a fost seară sau noapte fără ca el sa nu vină şi să privească spre fereastră!

Într-o dimineaţă, foarte devreme, omul nou privi pe fereastră şi-l vazu cum sta cu botul lipit de ciment, cu ochii nemişcati, deschişi, privind in sus ! Coborî repede să vadă ce se întamplase cu căţelul, doar era obişnuit că odată cu mijirea zorilor, acesta sa dispară şi să reapară seara. Uitandu-se mai bine, omul nou văzu ca cel care avea de fapt un nume, (nume pe care el n-avea cum să-l afle niciodată), căţelul Guleraş, murise! Lînga el, mîncarea şi apa erau neatinse, şi cînd se uită mai bine, văzu cum cîinele acoperea cu laba o mingiuţa galbenă cu o stea verde pe ea, doar cu o stea! Omul nou a ramas tare mişcat de ce a văzut cu toate ca n-a inteles mare lucru! L-a luat in braţe şi i-a făcut un mormînt în fundul curţii. Deasupra, a aşezat cu grijă mingiuţa galbenă cu o stea verde, doar cu o stea!

Din cînd în cînd, omul nou se mai uită noaptea prin curte si parcă i se pare că din întuneric doi ochi ca doi cărbuni încinşi privesc spre casă! N-a coborît nicioadată să vadă ce e, sau poate ca n-am aflat eu!

Eu doar v-am adus povestea aceasta adevarată, doar ca nu ştiu să fac prea bine deosebirea dintre omul nou şi omul vechi. Ştiu doar că azi dimineaţă, dis de dimineaţă, cand m-am uitat jos, pe terasă, în faţa uşii, am văzut strălucind în lumini pale, ceva. Nu-mi era clar ce putea să fie, aşa că am coborît în grabă şi am văzut o mingiuţa galbenă cu o stea verde pe ea, doar cu o stea! Am luat-o şi am aşezat-o în buzunarul de la piept, aproape de inima mea!

Noaptea, cand nu pot sa dorm, o aşez pe pernă lîngă obrazul meu, şi parcă dintr-o dată simt suflarea unui căţeluş care n-a vrut nimic mai mult în viaţa lui, atît cît i-a fost dat să trăiască pe acest pămînt, decît să dăruiască iubire, şi poate să primească puţină, foarte puţină!

şi cînd e frig, şi iarba e kakie,

şi nu mă-ntreb prea des de-i cald sau frig pe-afară,

cînd melodrama mea e dulce sau pustie,

îmi sare-un căţeluş pe plic, din călimară !

(scrisă pentru Guleraş)

Vale!

Buftea, 11/06/2013

Urmăriți-mă si pe:
Publicat pe

BASARABIA 95

27 martie 1918 – 27 martie 2013

95 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania! Astazi!

Actul Unirii a fost citit in faţa Sfatului Ţarii, la 27 martie 1918! 30% din cei 150 de deputaţi, reprezentau minoritaţile naţionale!

Rezultatul votului: 86 voturi pentru, 3 împotrivă, 36 de abţineri, 13 absenţi!

La sfîrşitul anului 1918, s-a format Romania Mare, cînd toate provinciile romanesti erau unite!

(Va rog sa priviti videoclipul pe care vi-l propun imediat)

Urmăriți-mă si pe:
Publicat pe

Cand era sa fiu sentimental

Nu putem fi oricum in viaţa asta, doar cum a vrut Dumnezeu cand am venit pe lume, cum a fost sa fie scris in stele atunci, la naştere. Şi mai cred că Dumnezeu nu a vrut ca unii să fie hoţi, alţii criminali, unii prea răi, alţii prea buni, unii foarte bogaţi, altii prea săraci…

Cand ne-am născut, probabil că am fost oripilaţi de ce-am ‘văzut’ in jur…ori de prea multă lumină (da’ nu cred), ori de prea mare contrastul dintre ce am fost si ce am ajuns sa fim in noua lume, in noua dimensiune. Cert e că nu ne-a plăcut de ceea ce am găsit, altfel nu ne-am fi ‘strîmbat’ atît, nu am fi plîns atîta la sosire, de parcă incercam sa ne opunem. Apoi ne-am liniştit, apoi ne-am consolat de ceea ce am primit, cu noile semne care ni s-au aratat.

Mult mai tîrziu am ales ce sa ‘fim’ in viaţa in care am intrat (tot fara sa fim intrebaţi, doar nu ne-a obligat nimeni). Unii incercau să-şi propuna sa fie visători fără sa înţeleagă prea bine ce-i aia, alţii sa fie musafiri, sau filosofi, sau poeţi, sau creatori, sau figuranţi, sau actori (pentru unii scena nu a fost decît doar un loc de munca, pentru alţii o cale către cer, dar nu mai mare decît o scară puţin mai măricică), alţii din contra nu voiau sa cunoasca mai mult decît ce li s-a dat (vai de ăştia, în ce dilema au intrat, da’ pînă la urmă am aflat eu că s-au lasat, au început şi ei să caute, sa cunoască), unii au vrut sa fie preoţi, alţii popi, nababi, bulibaşe, bogătani, dar nimeni n-a dorit sa fie sărac. Eu cred că mi-am dorit sa fiu ploaie, strop de ploaie, da’ a ieşit sa fiu o lacrimă, si culmea e că niciodată n-am sa reuşesc să aflu, a cui ! Vai de capul sentimentalilor ! Au fost si perioade în care dădea bine sa fii sentimental, romantic . Acum e desuet . Poţi fi liniştit romantic, în casa ta, în curtea ta, în mintea ta, în amintirile şi in trăirile tale cu care te trezesti dimineaţa sau te culci noaptea tîrziu, uneori mult prea tîrziu . Aşa e cel mai bine, sa nu ieşi cu trăirile din casa ta. Nu la televizor, nu in ziar, nu la piaţă ! Paler n-a fost niciodată impresionat de propriul romantism, că nu-l vedea de nici un fel, pe nicari. Eu da, si ca mine mulţi ! Ce bine ca geniul nu are contur uman ! El e o nebuloasa, o dîră de lumină care ramîne oricum în timp. Aureola n-o vede oricine, ea e de natură divina, dar cine mai vorbeste acum de divinitate în afara camerelor de luat vederi? Mai nimeni. Aureola, dacă s-ar vedea, ar fi mare deranj, şi la noi mai ales, desigur…”pricina de gîlceavă”. Viaţa, dacă nu e un teatru trist, sigur e o pădure virgină închisă într-un lagăr de concentrare cu garduri înalte de sîrmă groasa, ghimpată ! Ce, nu simţi mirosul de pucioasă, de fum şi de fecale ? Da’ nu toţi sunt in interior. Puţini, foarte puţini au rămas afară sa ia pulsul omenirii ! Pictorii se inghesuie în jurul gardului să surprindă asfinţitul din interior, un asfinţit urît la privit, dar interesant de pus între rame ! Imagini de pus pe pînze, pînze care se vor ieftini în timp, oricît de mare ar fi ‘artistul’ ! Cu cît mai mare ‘artistul’, cu atît mai ieftin tabloul…unele nu vor costa nimic, se vor da ca bonus la intrarea in sală. In sala de Carnaval, cînd măstile culmea, vor cădea ! Să nu-ţi faci rost de mască la intrarea in sala de Carnaval, ca va fi inutil ! Şi cînd vor cădea toate, vai de noua Imagine ! Cîtă mirare, cîtă dezamăgire, cît neant şi cîtă nimicnicie ! Şi atunci va plînge cel mai mult copilul din tine ! Da’ pîna atunci mai e ceva timp, macar cît sa mai visam de-o secundă, cat sa mai îndrăznim de-o îndrăzneală !

Cînd se naşte omul nu e, nici povară pe măgar,

Nici un gol de pus la suflet, nici un strop de vin pe jar.

Mintea celui care vine, nu-i unelta de sculptat

Nici o pensulă anume, de-a mînjit, sau de-a pictat !

Omul cand se naşte nu e, nici vreun fir de trandafir

Da’ nici taina ce-o aduce gîndul bun, sub patrafir

Nu ţi-e dat de la-nceput, sa ai parte de vreo rază,

In afară de o caldă şi prea sfîntă parafrază !

Azi, eu mă mai bucur frate, cînd mă uit la Orizont

Nu c-aş fi vreun înger măre, sau vreun demon de pe front,

De mai am putere-n mine, să mai suflu-n lumînări

Ştiu ce scurtă-i calea asta, de la mine pîn-la scări !

Vasile Şeicaru

Urmăriți-mă si pe:
Publicat pe

De vorba cu tine, sau… Insingura-m-as dar sa nu se stie

(din cele pe care le-am scris mai demult, dar am uitat sa ti le trimit )

Asculta-ma 5 minute !

Nu am mai vorbit de mult cu tine ca intre vechi si buni prieteni, fara ocolisuri, fara false pudori si mai ales fara prejudecati ! Azi suntem in 2 martie 2009 ! O voi face acum chiar daca nu ma vei asculta, macar voi incerca ! Cu glas scazut, sa nu ne auda lumea, chiar daca nu-mi vei raspunde !

Aud ca mai toata lumea e pe internet ! Ca absolut tot ce are mai intim, mai ascuns si mai frumos e scos la iveala, ca asa e la moda, ca lumea s-a schimbat si ca nu se mai poate altfel . Culmea e ca si eu, cel care scriu si zic acum, o fac ! Asa ca revin si spun : suntem pe Internet ! Atat de repede au evoluat lucrurile, cu atata viteza, cu atata ‘debandare’, cu atata graba, cu atat nesat, cu atata iscusinta dar si cu cat de multa viclenie ascunsa, (culmea neplanificata la inceput), si atat de bine organizata acum ! Ca doar nimeni n-a banuit ca se va ajunge aici ! Vrei sa nu te mai misti din fata monitorului ? Vrei mancare, aparatura de orice fel, muzici, pisici, televizor (dar daca stai in tata calculatorului, nu stiu la ce ti-ar folosi), vrei casa, masa, povesti de adormit copiii, vrei bormashina, sapca, ulei, parfum, vrei iluzii, transfuzii, aluzii, vrei sicrie, masini, organizatori evenimente, camine, camioane, azile, spitale de nebuni, vrei curve, muieri, placeri, placeri ascunse ? ia d’acilea !… esti, sau devii sigur pervers intr-o lume pe care o crezi numai a ta, ca Internetul e doar ascuns, si sigur ‘privat’ (s-o crezi tu), vrei bani iluzorii din banci imaginare, vrei sa castigi, sa arati ca esti destept, sa apari intr-o lumina mult prea intensa chiar pentru proprii ochi, dai din gandurile tale cele mai intime tot, absolut tot ! Matrimoniale, intalniri de orice fel, imagini si cadre pe care le poti primi sau creea chiar tu ! Si apoi ”all discografii” cu oricine, gratis, filme gratis, versuri sau orice fel de proza, gratis…pop, rock, jazz, blues, folk, hip hop, manele, populare adevarate, sau tot felul de facaturi, ghici cum ? Gratis ! Oricine poate veni oricum sa ceara bani in cont inventand tot felu’…(doamne fereste, nu pentru el, ci pentru copii bolnavi de leucemie, sau alte boli incurabile), concursuri, lectii, vorbe de duh insotite de muzici lascive pe teme cunoscute, sfaturi, indemnuri, amenintari, mangaieri…dar cel mai mult ma amuza cei care comenteaza…comentatorii ascunsi in negura anonimatului mizer si marshav, (ca doar nu vrei sa apara la lumina, ca s-ar vedea veninul, cenusa, jegul, si mai cu seama numele si identitatea) ! Aici pot aparea fara ca tu sa afli, chiar prietenii pe care ti-i crezi buni, da’ asta crezi ca mai conteaza in nebunia de colori iluzorii care ne inconjoara ? Internet ! Hei, nu vorbesc aici de Mail, Skipe, Messenger (intr-o mica masura, ca in mare masura e pierdere de timp, pe care trebuie sa-l ai), transfer…sunt multe cele care pot chiar ajuta, pot sigur ajuta !
Facebook, Netlog, Hi5, Friendster, Orkut, Myspace, Ning, Twitter, Second life, Logosfera, You Tube…si inca multe, toate bineinteles cu : com ! Nu am account decat FB, de restul am aflat doar ca exista, ca primesc zilnic invitatii…”sa ma inscriu” ! Toate ca o dovada a singuratatii in care traim dar de care nu vrem sa se stie ! Familia se sparge, apare lumea paralela ! Lumea ONLINE ! Spun toate astea fara ipocrizie, fara ocol, fara teama, mai cu seama ca toate ma ating si pe mine, ca om sunt si traiesc printre oamenii acestor vremi in care manipularea e la moda, si daca nu te atinge si pe tine sari ca ars, cum ca vrei si tu…doar n-o sa ramai tocmai tu pe din afara !

…Am fost pe la ai mei, parintii mei ! Mama abia daca ma mai recunoaste ! Mi-a spus la plecare : ‘baiatul mamei, tu esti baiatul mamei’ ! Apoi m-a privit fara sa zambeasca si m-a mangaiat pe obraz intr-un mod diferit, foarte diferit ! Tata a venit cu mine pana la usa, cu ziarul intr-o mana si cu ochelarii in alta, si m-a apucat de brat… ‘tu sa nu ne lasi, auzi ? Sa nu ne lasi…’ ! Eu nu stiu inca ce-i umbra mortii ! M-a obligat ea odata s-o privesc, dar i-am intors spatele…. ‘hei, nu acum, nu inca’ ! Nu ma inspaimanta ea asa, cu una cu doua ! Ieri insa, a reusit sa ma faca sa-i vad pentru o fractiune de secunda fatza hîda ! Drumul pana acasa a fost lung, prea lung, poate si pentru ca era ceata sau mi se parea mie, poate pentru ca nu reuseam sa sterg parbrizul oricat de mult as fi insistat, poate si pentru ca simt ca pierd mai mult decat as putea castiga ceva vreodata ! Nu ca as avea nevoie de vreun castig, dar de o privire de-a ta tot am nevoie ! De una direct in ochii mei, s-o simt ! Spune-mi ca ma iubesti chiar daca voi sti ca ma minti !

Vale, martie 2009 !

Urmăriți-mă si pe:
Publicat pe

Dan Spataru !

“…eu le-am facut pe toate in viata asta. Am fost si cuminte dar si vagabond. Mi-a placut prea mult lumea. Peste toate insa, am respectat ‘schela’ (scena)…eu dau cu crema de ghete si pe talpa, pentru ca respect publicul. Pe mine publicul “m-a facut” !…cred ca trebuie sa fii sincer pe scena, ca daca minti, publicul te simte si in timp, te uita….”
Multe am mai invatat de la Dan Spataru. Cand ii stateam prin preajma, ma uitam fascinat la chipul lui si ma gandeam ca nimeni, niciodata nu va ajunge sa fie atat de iubit de oameni, asa cum a fost el . Ne lega muzica in primul rand, dar si sportul. Amandoi am facut o facultate ’de miscare’…Dan a terminat ‘ICEF-ul mare’, cum ii placea sa spuna, iar eu, Fac. de Ed Fizica de la Galati. Il iubea mult pe Visotsky, ca si mine de altfel. Vorbeam des despre Volodea Visotsky, despre viata si despre cariera lui. Dan era atat de modest…cerea bani putini pentru prestatiile sale in spectacole. De multe ori, pleca de acasa fara sa stabileasca vreun “gaj”, nu stabilea nici o suma asa cum faceau majoritatea artistilor vremii, si cum o fac si acum. Cand accepta sa vina la vreo Casa de Cultura, pe un stadion in vreun oras, cu un recital, in discutiile la telefon cu impresarii, deseori le spunea…”lasa ca vedem noi acolo, la locul faptei, ca daca vor fi ‘martori’ (spectatori), ne intelegem noi!” Asa era Dan, modest si generos. Odata i s-a parut ca hainele cu care apareau pe scena instrumentistii din orchestra cu care canta, si care-l acompania in spectacol, nu erau prea potrivite, nu-i erau lui pe plac, asa ca a plecat la primul magazin mai mare, si a cumparat 7 camasi albe pe care le-a facut cadou baietilor din trupa, pentru a aparea asa pe scena, asa cum ii placea lui. Dan isi iubea imens familia, si o considera sfanta. Noi, cei mai tineri, cand mergeam impreuna cu el in concertele organizate de Ansamblul Artistic al UTC, mai luam fete cu noi, de multe ori ele ne insoteau pe tot parcursul turneului…pe Dan nu l-a vazut nimeni insotit de vreo femeie pasagera, si erau multe pe langa el, ca era un barbat frumos, atragator, sportiv, cu o voce usor guturala, usor incruntat, dar ii statea tare bine asa, semana cu Alain Delon…Daca se punea de vreo petrecere dupa spectacole, Dan venea, statea cat statea,manca ceva, nu bea decat apa, ceai sau cafea, fuma cateva tigari, povestea din viata lui de artist atat de iubit de oameni, noi il ascultam fascinati, intr-o liniste mormantala, (ca Dan era tare respectat de colegi), si apoi pleca in camera…nu-l mai vedeai decat a doua zi la autocar . Asa era Dan, cu o conduita ireprosabila. “…eu trebuie sa beau multa apa minerala, sa-l fac spriþ pe cel pe care l-am baut in tinerete…”! Asa spunea deseori, ca ii placea cum suna, dar si noua ne placea ! …se spune ca a avut o tinerete foarte zbuciumata, nelinistita, ca a intrecut masura uneori, ca a baut un pahar, doua, in plus….”pe mine lumea ma intreba daca nu beau ceva, dar nimeni nu ma indemna la vreun sandwich, nu ma intreba nimeni daca am avut timp sa mananc ceva…”
…”Bã, mie nu mi-e rusine de nimic, nu regret nimic din viata mea, am trait asa cum am crezut eu ca-i bine…poate oneori n-a fost bine, dar nu regret, una peste alta, am facut ce am vrut eu, am lasat multe cantece in urma mea, si asta conteaza cel mai mult…in rest, lumea uitã…” Iata ca lumea nu numai ca nu-l uitã, dar parca il cauta mai mult ca niciodata, îi cauta cantecele, le asculta…si ce-I mai frumos e ca tinerii o fac, si numarul lor creste de la an la an !
…”vorbeste lumea ca-s strengar/dar nu-I de loc adevarat/de cand te-am cunoscut pe tine/sunt cel mai linistit baiat…/sunt cel mai linistit individ…/sunt cel mai linistit cetatean,…/sunt cel mai linistit…TATIC !”…asa canta Dan, mandrindu-se de nasterea fiicei lui, cu care se lauda peste tot, si pe care o iubea ca pe lumina ochilor. In ziua cand s-a nascut Dana, fiica lui, a jurat ca nu se va mai atinge de bautura niciodata, si asa a facut ! Multe povesti circulau despre el, asa cum e normal cand era vorba de o asa mare personalitate cum era Dan Spataru ! Stiu ca la unele spectacole in care canta Dan Spataru, venea sa mentina ordinea pe stadion, Militia cu cai ! …cand s-a intors odata din Cuba, dupa niste spectacole, la aeroport, Dan a aparut cu un crocodil urias, gonflabil, lasand cu gura cascata o multime de oameni care se adunasera sa-l vada pe Spataru ! Atunci, in Cuba, la Varadero, Dan a batut orice record la aplauze: 16 minute si 19 secunde ! Record de neegalat !…se aduna lumea ca la urs, cand se zvonea ca e Dan Spataru prin preajma. …a stat mult la Moscova, unde a filmat, a cantat, a lasat de fiecare data slagare mari in urma sa…ne-a povestit ca a filmat cu o actrita celebra, o rusoaica frumoasa care s-a cam indragostit de el, si barbatul artistei, un cosmonaut celebru, gelos nevoie mare, l-a urmarit, l-a gasit, si cand l-a intalnit, i-a pus pistolul la tampla amenintandu-l ca-l impusca ! Dupa explicatii, au plecat impreuna sa bea un coniac. Asa era Dan in tinerete, imprevizibil, de nestapanit, de necontrolat, crea in jurul lui situatii limita la care putini se gandeau ca se pot intampla !
Dan nu a crezut niciodata ca se poate imbolnavi. Cand vorbeam despre sanatate cu el, imi spunea ca e totul ok, ca are ficatul ‘beton’, stomacul la fel, ‘pitpalacul’ (inima), la fel,…ca e sanatos tun si ca asteapta sa-i fac un cantec (…eu i-am prezentat mai multe piese, am si repetat doua, trei, dar n-am apucat sa inregistram nimic, n-am avut timp, ca asa e viata) ! Cand a fost internat, n-a mai vrut sa primeasca pe nimeni la spital, dar noi (Stefan Hrusca si cu mine), am insistat sa-l vedem, am mers direct unde era el, si cand a aflat ca suntem pe hol, a iesit din salon, si ne-a primit cu zambetul pe buze !…”ce faceti mînjilor ? ce mai e nou, haideti sa-mi povestiti” ! Am stat vreo jumatate de ora, ne-a povestit de cate si mai cate avea sa faca, de planurile lui (ca avea multe),…am observant insa o urma de tristete pe fata lui, apoi privirea lui a plecat dincolo de geam, undeva dincolo de zare, unde vedea el cerul senin, si de unde putea sa-si ia chitara sub bratz, si impreuna cu ea, leganata de dor, sa mai cante din nou si inima lui . Inima lui Dan, o inima mai mare decat ne-am putea inchipui…Dan, file de poveste, o poveste fara de sfarsit…”maaaamã, cata lume langa schelã, atata lume m-a insotit in concertele mele…oare va veni lume multa la ultimul meu concert ? “
Intr-o lume atat de obosita, uneori generoasa, alteori trista, deseori atat de neatenta la detalii, a trecut lasand urme adanci in suflete si inimi, un om sensational, un om care a deranjat atat de putin, un om care mi-a spus despre prietenie si despre iubire, fara sa dea poveþe, fara sa insiste in legatura cu imensele sale succese, fara sa ridice tonul….poate doar usor, un deget pentru a-ti atrage atentia…el a atins sublimul dar si noroiul, a vazut fundul prapastiei dar a cules si floarea de colt de pe culmile muntelui pe care l-a urcat de unul singur, a trait ce n-a visat niciodata, nu i-a vazut nimeni lacrima, putini i-au banuit zbuciumul, si mai putini, tristetea ! Nu cred ca cineva, va mai apuca in viata asta sa-i atinga popularitatea !
…”drumurile noastre poate, se vor intalni vreodata….?”

(astazi Dan ar fi implinit 73 de ani)

Vasile Seicaru

Urmăriți-mă si pe: