Posted on Lasă un comentariu

Căţel

Căţel

Căţel

Într-o zi, un căţel trecu linia porţii mai tot timpul întredeschisă de la casa unui om. Mai întîi privi curios, apoi băgă doar capul…abia de i se vedea năsucul de mic ce era!

De la fereastra de sus, omul îl vazu, şi curios, privi spre el să vadă oare ce va face. Căţelul intră sfios, şi uşor speriat, in curte, apoi se opri in iarbă. Abia îl observai, aşa de mare era iarba în curtea omului. De acolo privea în jur sa vadă unde, şi in ce a intrat. Omul coborî in curte, se apropie de căţelul tremurînd de frică, îl luă în palmă şi îl apropie de faţa lui, apoi îl privi cu atenţie şi văzu că sub codiţă avea un cucuneţ si doua uoşoare….”iţă boi, iţă boi”… strigă uşor, mai mult pentru el (ca omul ştia engleza), apoi îl apropie din nou de el şi simţi cum caţelul începe sa-i lingă obrazul. Omul l-a lăsat uşor jos şi l-a privit cît de frumos este, apoi s-a mirat cît de repede dădea din codiţă. La un moment dat căţelul n-a mai dat din coadă şi la privit de acolo de jos, drept in ochi. De la privirea aceea a început totul!

Căţelul a păşit şi în curtea, dar şi în viaţa acelui om. S-a făcut frumos si părea ca e de cînd lumea acolo! Omul l-a hrănit şi l-a îngrijit cu mare dragoste. Căţelul nu intra in casă niciodată. Se oprea întotdeauna în uşă şi se bucura enorm ori de cîte ori omul îl băga în seama şi se juca cu el!

Într-o zi, omul i-a cumpărat o zgardă roşie şi i-a pus-o la gît. Semăna cu un guleraş zgarda aia, şi căţelul era tare fericit s-o poarte! Omul a văzut cît de bine îi stătea căţelului zgarda si l-a numit Guleraş!

În altă zi, omul îi cumpără cîteva mingiuţe de cauciuc frumos colorate. Una era preferata căţelului, una galbenă cu o steluţă verde pe ea…doar cu o steluţă. Seara, căţelul avea locul lui. Jos, la scara casei, acolo unde se aşeza de cum se însera, şi nu se mai mişca decat dimineaţa, cand omul îi aducea apă şi cîte ceva de mînacare. Toată noaptea stătea căţelul şi privea spre fereastra omului. Întotdeauna îsi aducea cu el cele cinci mingiuţe de cauciuc pe care tare le mai iubea. Doar pe una punea laba de parcă ar fi vrut s-o protejeze. Da, aţi ghicit, pe cea galbenă cu stea verde, doar cu o stea. Omul nu prea avea somnul bun, şi noaptea se apropia de fereastră si mai privea în curte. Întotdeauna întîlnea privirea căţelului care era nemişcat la scara casei lui.

-Hei Guleraş, ce faci tu acolo? Căţelul nici macar din coadă nu dădea, doar îl privea fix ca şi cum ar fi vrut să-i spună ceva. Se zice ca animalele au un „ceva” aparte, şi ca vad, aud şi simt lucruri nebănuite de noi, oamenii.

Într-o altă zi, omul a vrut să iasa din curte cu căţelul. I-a aranjat bine zgarda la gît, i-a pus o lesă, şi a făcut primul pas afară din curte. Căţelul însă s-a tras înapoi privindu-l din nou în ochi, dînd din codiţa. N-a vrut nici în ruptul capului să iasa afară din curte. S-a întors brusc, s-a îndreptat direct către scara casei omului, s-a aşezat acolo, şi acolo a ramas.

Toată ziua se juca Guleraş prin curte cu mingiuţele lui, si se bucura printre bondari, fluturi si păsărele. Omul mai cobora prin curte, prin grădină, şi uneori mai lua din pomi (că erau mulţi pomi in curte), cîte un măr. Îl muşca o dată, de două ori, apoi îl arunca pe jos prin iarbă. Căţelul se apropia, mirosea, şi imediat lua în gură tacticos ce rămăsese din măr. Îl mînca cu totul, cu codiţă şi seminţe. Niciodată nu se atingea de vreun măr întreg de pe jos, doar de cele muşcate şi lăsate în iarbă, pe jos, de om. Apoi se apropia de el şi-i lingea mîna. Omului atunci poate că-i cădea o lacrimă, da’ numa’ ca eu nu ştiu, ca n-am fost de faţă!

Seara, cînd stelele ardeau pe cer ca licuricii în pădure, Guleraş se aseza la locul lui şi privea nemişcat fereastra omului. Uneori omului i se părea că aude de jos un geamăt uşor, ca un plîns de caţeluş dar nu băga în seamă, gîndea ca poate vine din altă parte! …

—Cine sa plîngă la mine la scară noaptea, în puterea ei, si in lumina stelelor?…. mi s-a parut! Niciodată n-a lipsit căţelul de la locul lui, niciodată! Omul n-a ramas doar mirat, dar si tulburat, dar şi mişcat. Deseori se apropia de fereastră în nopţile cu nesomn, şi îl vedea cum sta nemişcat şi privea spre fereastră ! Poate ca si căţelul îi simţea privirea omului de după fereastră, dar nu reacţiona în nici un fel…el doar privea cu ochii mari si luminoşi ca doi taciuni încinsi, ca de jăratec!

Omul trăi cît trăi, si intr-o bună zi muri! O bună perioadă de timp nimeni n-a mai călcat pe acolo, nici în curte, nici în grădină! Numai căţelul era la locul lui nemişcat, cu privirea aţintită spre fereastra de sus, dar asta numai noaptea, că dimineaţa se îndrepta către poartă cu un mers uşor nesigur, cu spatele încovoiat cu privirea în jos, fără să dea măcar din coadă, doar cu o privire dureros de tristă spre curte, …o ultimă privire doar pentru ziua aceea, că imediat ce se lăsa seara, venea din nou şi se aşeza la locul lui, privind fereastra nemişcat.

După un timp alt om, un om nou, a venit în casa aceea să locuiască, şi uneori noaptea dacă se uita în curte, vedea un căţel care se uita fix la fereastra lui, apoi dimineaţa dispărea! Omul nou a băgat de seamă imediat acest lucru, şi seara îi punea apă de băut şi cîte ceva de mîncare. Nicodată nu s-a atins căţelul de apă sau de mîncare.

Vremea a trecut şi căţelul venea tot mai greu la scara omului. El venea la curtea celui pe care l-a privit atunci direct în ochi! Îmbătrînise! N-a fost seară sau noapte fără ca el sa nu vină şi să privească spre fereastră!

Într-o dimineaţă, foarte devreme, omul nou privi pe fereastră şi-l vazu cum sta cu botul lipit de ciment, cu ochii nemişcati, deschişi, privind in sus ! Coborî repede să vadă ce se întamplase cu căţelul, doar era obişnuit că odată cu mijirea zorilor, acesta sa dispară şi să reapară seara. Uitandu-se mai bine, omul nou văzu ca cel care avea de fapt un nume, (nume pe care el n-avea cum să-l afle niciodată), căţelul Guleraş, murise! Lînga el, mîncarea şi apa erau neatinse, şi cînd se uită mai bine, văzu cum cîinele acoperea cu laba o mingiuţa galbenă cu o stea verde pe ea, doar cu o stea! Omul nou a ramas tare mişcat de ce a văzut cu toate ca n-a inteles mare lucru! L-a luat in braţe şi i-a făcut un mormînt în fundul curţii. Deasupra, a aşezat cu grijă mingiuţa galbenă cu o stea verde, doar cu o stea!

Din cînd în cînd, omul nou se mai uită noaptea prin curte si parcă i se pare că din întuneric doi ochi ca doi cărbuni încinşi privesc spre casă! N-a coborît nicioadată să vadă ce e, sau poate ca n-am aflat eu!

Eu doar v-am adus povestea aceasta adevarată, doar ca nu ştiu să fac prea bine deosebirea dintre omul nou şi omul vechi. Ştiu doar că azi dimineaţă, dis de dimineaţă, cand m-am uitat jos, pe terasă, în faţa uşii, am văzut strălucind în lumini pale, ceva. Nu-mi era clar ce putea să fie, aşa că am coborît în grabă şi am văzut o mingiuţa galbenă cu o stea verde pe ea, doar cu o stea! Am luat-o şi am aşezat-o în buzunarul de la piept, aproape de inima mea!

Noaptea, cand nu pot sa dorm, o aşez pe pernă lîngă obrazul meu, şi parcă dintr-o dată simt suflarea unui căţeluş care n-a vrut nimic mai mult în viaţa lui, atît cît i-a fost dat să trăiască pe acest pămînt, decît să dăruiască iubire, şi poate să primească puţină, foarte puţină!

şi cînd e frig, şi iarba e kakie,

şi nu mă-ntreb prea des de-i cald sau frig pe-afară,

cînd melodrama mea e dulce sau pustie,

îmi sare-un căţeluş pe plic, din călimară !

(scrisă pentru Guleraş)

Vale!

Buftea, 11/06/2013

Urmăriți-mă si pe:
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.