Nu putem fi oricum in viaţa asta, doar cum a vrut Dumnezeu cand am venit pe lume, cum a fost sa fie scris in stele atunci, la naştere. Şi mai cred că Dumnezeu nu a vrut ca unii să fie hoţi, alţii criminali, unii prea răi, alţii prea buni, unii foarte bogaţi, altii prea săraci…
Cand ne-am născut, probabil că am fost oripilaţi de ce-am ‘văzut’ in jur…ori de prea multă lumină (da’ nu cred), ori de prea mare contrastul dintre ce am fost si ce am ajuns sa fim in noua lume, in noua dimensiune. Cert e că nu ne-a plăcut de ceea ce am găsit, altfel nu ne-am fi ‘strîmbat’ atît, nu am fi plîns atîta la sosire, de parcă incercam sa ne opunem. Apoi ne-am liniştit, apoi ne-am consolat de ceea ce am primit, cu noile semne care ni s-au aratat.
Mult mai tîrziu am ales ce sa ‘fim’ in viaţa in care am intrat (tot fara sa fim intrebaţi, doar nu ne-a obligat nimeni). Unii incercau să-şi propuna sa fie visători fără sa înţeleagă prea bine ce-i aia, alţii sa fie musafiri, sau filosofi, sau poeţi, sau creatori, sau figuranţi, sau actori (pentru unii scena nu a fost decît doar un loc de munca, pentru alţii o cale către cer, dar nu mai mare decît o scară puţin mai măricică), alţii din contra nu voiau sa cunoasca mai mult decît ce li s-a dat (vai de ăştia, în ce dilema au intrat, da’ pînă la urmă am aflat eu că s-au lasat, au început şi ei să caute, sa cunoască), unii au vrut sa fie preoţi, alţii popi, nababi, bulibaşe, bogătani, dar nimeni n-a dorit sa fie sărac. Eu cred că mi-am dorit sa fiu ploaie, strop de ploaie, da’ a ieşit sa fiu o lacrimă, si culmea e că niciodată n-am sa reuşesc să aflu, a cui ! Vai de capul sentimentalilor ! Au fost si perioade în care dădea bine sa fii sentimental, romantic . Acum e desuet . Poţi fi liniştit romantic, în casa ta, în curtea ta, în mintea ta, în amintirile şi in trăirile tale cu care te trezesti dimineaţa sau te culci noaptea tîrziu, uneori mult prea tîrziu . Aşa e cel mai bine, sa nu ieşi cu trăirile din casa ta. Nu la televizor, nu in ziar, nu la piaţă ! Paler n-a fost niciodată impresionat de propriul romantism, că nu-l vedea de nici un fel, pe nicari. Eu da, si ca mine mulţi ! Ce bine ca geniul nu are contur uman ! El e o nebuloasa, o dîră de lumină care ramîne oricum în timp. Aureola n-o vede oricine, ea e de natură divina, dar cine mai vorbeste acum de divinitate în afara camerelor de luat vederi? Mai nimeni. Aureola, dacă s-ar vedea, ar fi mare deranj, şi la noi mai ales, desigur…”pricina de gîlceavă”. Viaţa, dacă nu e un teatru trist, sigur e o pădure virgină închisă într-un lagăr de concentrare cu garduri înalte de sîrmă groasa, ghimpată ! Ce, nu simţi mirosul de pucioasă, de fum şi de fecale ? Da’ nu toţi sunt in interior. Puţini, foarte puţini au rămas afară sa ia pulsul omenirii ! Pictorii se inghesuie în jurul gardului să surprindă asfinţitul din interior, un asfinţit urît la privit, dar interesant de pus între rame ! Imagini de pus pe pînze, pînze care se vor ieftini în timp, oricît de mare ar fi ‘artistul’ ! Cu cît mai mare ‘artistul’, cu atît mai ieftin tabloul…unele nu vor costa nimic, se vor da ca bonus la intrarea in sală. In sala de Carnaval, cînd măstile culmea, vor cădea ! Să nu-ţi faci rost de mască la intrarea in sala de Carnaval, ca va fi inutil ! Şi cînd vor cădea toate, vai de noua Imagine ! Cîtă mirare, cîtă dezamăgire, cît neant şi cîtă nimicnicie ! Şi atunci va plînge cel mai mult copilul din tine ! Da’ pîna atunci mai e ceva timp, macar cît sa mai visam de-o secundă, cat sa mai îndrăznim de-o îndrăzneală !
Cînd se naşte omul nu e, nici povară pe măgar,
Nici un gol de pus la suflet, nici un strop de vin pe jar.
Mintea celui care vine, nu-i unelta de sculptat
Nici o pensulă anume, de-a mînjit, sau de-a pictat !
Omul cand se naşte nu e, nici vreun fir de trandafir
Da’ nici taina ce-o aduce gîndul bun, sub patrafir
Nu ţi-e dat de la-nceput, sa ai parte de vreo rază,
In afară de o caldă şi prea sfîntă parafrază !
Azi, eu mă mai bucur frate, cînd mă uit la Orizont
Nu c-aş fi vreun înger măre, sau vreun demon de pe front,
De mai am putere-n mine, să mai suflu-n lumînări
Ştiu ce scurtă-i calea asta, de la mine pîn-la scări !
Vasile Şeicaru
