Dupa cum iti spuneam, banuiam ca nu esti tu ! Nu, mie nu-mi place sa-mi mai ascund chipul ! E ca si cum as duce in spate o greutate care pana la urma m-ar dobori ! Tu ti l-ai schimbat, incercand sa devii o muza pentru visator. Da, da, acel visitor…Nu mi-ai spus tu cat de mult iubesti poezia lui cu accente usor melancolice, cu multe consoane la sfarsit de vers, insotite in mintea ta de muzica unei balalaici de culoare roz ? Nu tu-mi spuneai cat de mult ai fi vrut sa-i fii muza ? Poetul din Rusia asadar nu te-a avut muza! Totul pentru el este iluzoriu! In spatele iluziei e o suferinta pe care cineva o intretine ! Pentru asta se plãteste, nu stiai ? N-are nici un rost sa porti asa ceva in suflet !
In sfirsit, cineva stie, cineva face, cineva prelungeste o stare de vis din care altcineva, vreodata, se poate trezi brusc, si cand se va trezi, s-ar putea prabusi în asa un abis, din care nici macar semnul de regret nu l-ar mai putea percepe, auzi, sau vedea !
Fara sa ne dam seama, uneori, ne jucam de-a viata, ne prindem in joc cu Dumnezeu…si deodata in timpul jocului ni se face brusc sete ! Ghici in ce oglinda ne-am putea recunoaste propriul chip?…contactul cu realitatea cea fara de pacat ar putea fi devastator ! Si atunci te mai poti intreba din acel indepartat, si din pacate de neatins taram al fantasmelor, siluetelor si umbrelor ?…ei bine nu, pentru ca nu vei mai avea puterea s-o faci ! Dezamagirea fata de propriul gest schitat demult, cand credeai ca poti inventa un joc pe care-l credeai fara de urmari, va fi atat de mare, incat ti-ar putea disparea pentru totdeauna linistea si somnul, iar credinta ti s-ar putea zdruncina !
…odata, am inceput un joc ! Mi-am ascuns propriul chip, l-am asezat pe un ciob de oglinda, ciobul intr-o cutie de carton gri, si cutia am asezat-o suuuus de tot, printre crengile nucului din fundul curtii mele invecinate cu padurea ! In timp, aproape ca am uitat de ea ! Soarele, vantul, ploaia si ninsoarea au batut cutia de carton !
Zilele trecute mi-am adus aminte de ea, am luat-o cu bagare de seama din copac, am asezat-o incetisor pe pamant, si am deschis-o ……De ceva timp, nu dintr-un ciob de oglinda imi privesc chipul cel adevarat, dimineata si seara, ci dintr-un luciu de apa curata si limpede ! Cu greu ma recunosc, dar stiu ca el e cel de care odata, nu mai tin bine minte cand, am vrut sa ma ascund ! Ciudata e uneori viata asta ! Te indeamna la joc, te joci cat te joci, apoi te regasesti exact la locul de unde-ai plecat….insa putin mai obosit, insa putin mai dezamagit, insa putin mai schimbat….
La televizor se tot spune ca toamna e pe sfarsite…altcineva spune ca insasi viata ar fi pe sfarsite… tu si eu, tot mai incercam sa vindem iluzii pe doi lei, dar cui ? Nu vezi ca nu cumpara nimeni de la noi ? …pai daca nu se vand, sa ni le facem cadou tot noua, celor care uneori indraznim sa ne ascundem chipul intr-o cutie din carton gri, pe un ciob de oglinda…
…si nu mai rade atata prietene, hohotul tau de ras ma nelinisteste, ma inspaimanta, ma sperie, ma trezeste brusc, prea brusc….
Vale
