Am participat ieri la un concert organizat si sustinut cu un scop umanitar: strangerea unei sume de bani pentru ca un prieten, un artist, un om, Corneliu Stroe, sa-si poata plati operaratia de bypass (operatie pe cord) ! In sala au venit cateva zeci de oameni…mai multi am fost noi, artistii, decat spectatorii ! Oare ce natie mai suntem oameni buni? Ce fel de oameni am ajuns sa fim? Nu ne mai intereseaza chiar nimic din ce e important in jurul nostru? Viata unui om a devenit un lucru neimportant pentru noi romanii….(imi amintesc cum dupa moartea lui Teo Peter, la concertul dat in memoria lui, n-au fost in sala mai mult de 50 de oameni)…..am dreptate in ce spun, nu ? Nu e obligatorie participarea la concert asa cum nu e obligatoriu nici sa fii in sala, si eu stiu ca oamenii sunt saraci, ca oamenii au probleme, dar mai stiu si ca romanii se ascund in astfel de situatii, ca n-au stiut de eveniment, n-au aflat, ca e prea mare pretul biletului, ca…bla, bla, bla…! Mie mi-a fost rusine cand am vazut ca au fost prezenti atat de putini spectatori. Noua, artistilor prezenti acolo, la ARCUB, ne-a fost rusine, si ne-am gandit imediat ca poate dam prea mult pe scena, ardem prea repede, respectam prea mult si scena, dar si pe el, pe spectator. Cand am coborat in sala sa ascult recitalul lui AG Weinberger, m-am intalnit cu Andrei Partos care m-a intrebat retoric, mai mult din priviri…”cum asa ?” I-am raspuns cam in acelasi mod…”uite-asa” ! Dupa ce un artist pleaca din lumea asta, toata lumea plange cu lacrimi de crocodil, televiziunile dau in clocot sa prinda chipuri impietrite si lacrimi, ca poate mai scot ceva bani si din ratingul pus pe suferinta si pe durere ! La acest concert n-a fost prezenta nici o televiziune (poate doar ceva de la TVR Cultural, dar nu sunt sigur). Ce am devenit? Ce-au facut vremurile din noi? De ce statul nu gaseste o suma atat de infima pentru el, pentru ca un artist sa poata fi salvat? De ce s-a ajuns pana intr-acolo incat un artist de valoare sa-si traiasca ultimii ani de viata in mizerie? Un artist are in jurul capului o aureola, care chiar daca nu se vede, si poate banui. Un artist este miruit de Dumnezeu, chiar daca el nu-si da seama sau nu realizeaza prea bine. Artistul bucura pana la un moment dat sufletele semenilor lui, si asta nu e putin lucru, dar amintirea lui ramane. Artistul adevarat ajuns la o varsta, nu se va duce niciodata sa ceara indurare, sa ceara bani, sau macar ceva atentie din partea celor care au, dar nu dau, ca e mai importanta, si vai…prea mare grija pentru propria persoana si pentru propria prosperitate…(milioane, zeci de milioane, sute de milioane, miliarde stranse si iar stranse….si ma intreb pentru ce???)…Ce fac oare oamenii astia cu atatia bani? Stiu ei oare cat de bolnavi au devenit si din pacate cat de greu de detectat e boala lor? S-a mai gandit un sef de stat sa mai acorde vreun titlu onorific artistilor care au facut ceva in viata lor, in timpul vietii lor? Cine mai are timp sau stare sa se mai gandeasca la artisti? Ma uit si ma crucesc cum niste neica nimeni care si-au pus etichete de “stilisti”, dau verdicte de artisti bine sau rau imbracati, sau incaltati…si cui?…artistilor care au zeci de albume scoase pe piata pentru care n-au primit mai nimic, artistilor care au jucat zeci de ani cu salile pline, de cele mai multe ori iarna in frig, artistilor care inca ne mai bucura la televizor cand se mai reiau filmele in care au jucat, si care ne-au mangaiat copilaria, tineretea, si din fericire pentru noi, ne mai bucura si azi ! Artistii de valoare duc faima unei tari, asa cum o fac si marii sportivi, marii scriitori, profesori, ingineri, doctori, oameni de arta si cultura ! Jenant, urat, umilitor, si atat de dureros !
O, biet actor/O biet artist/Rolurile mor/Viata e un teatru trist/…
Inainte sa inchid, inainte sa inchei, inainte sa va spun “la revedere”, va marturisesc faptul ca mie mi-e rusine sa dau ochii cu Corneliu Stroe, artistul blues, artistul jazz, artistul rock, artistul, care sigur ca ma va intreba din ochi, fara cuvinte…si eu va trebui sa-i dau un raspuns, sa-i explic …si sigur nu voi reusi, nu voi putea, dar amandoi ne vom imbratisa, ca prietenia e cea care ramane ! Nu raniti mai mult inima unui artist care e si asa destul de sangerie, chiar de nu va propuneti ! Noi artistii fara vina, multumim celor care au platit biletul la intrare, pentru a participa la acest concert umanitar !
Ieri, au urcat pe scena, cu o inima rosie prinsa in piept chiar de insasi fiica lui Corneliu, chitarista de blues Roxana Stroe, urmatorii artistii: AG Weinberger, Harry Tavitian, Marius Mihalache, Ovidiu Lipan “Tandarica”, Mircea Baniciu, Mike Godoroja & Blue Spirit, Stelu Enache, Vlady Cnejevici, Teo Boar, Victor Hoaja, Alex Revenco, Vasile Seicaru…
Vasile Seicaru, 28 iunie 2011
