Publicat pe

Carnavalul e aproape de final, dar inca ma mai cheama nevoia de aplauze !

“Rareori ma uit in cartea de identitate. Ea este in fond doar un act ca oricare altul, pe care il prezint uneori pentru a mi se recunoaste codul numeric personal. Anii trecuti si cei ramasi, tin de cata iubire ai consumat, de cat mai esti in stare, de cat de repede poti fugi de rau sau de cat de mult il cauti pe Dumnezeu! Eu stiu ca el exista, chiar daca uneori ma mai incearca. Principalul lucru care mi se intampla in continuare, e ca nu stiu sa ma uit cu ura catre cer! Poate c-ar trebui sa incerci si tu!…

Ziua mea nu prea mai e un moment aniversar, ca nu mai simt eu, nici nu mai vreau. Il traiesc mai mult in minte ! Una e sa faci acum un chef (pe care normal ca o sa-l fac), da’ nu cum iti inchipui, ci asa cat sa se potriveasca cu varsta pe care o port acum pe umeri, si alta a fost atunci, cand aveam 30, si nu-mi pasa ca timpul trece, nici macar nu-l vedeam, ca de privit…privesc mai mult in urma. Vinovata e zodia asta, a Racului. Acum, mai important pentru mine, e sa þin echilibrul intre spirit si trup, ca daca nu-l stapanesc, se duc toate la vale, pot deveni usor ridicol, visele mele pot parea desuete, si lumea poate vedea pe scena un clovn cu prea mult fard pe faþa, iar sangele de sub el, prea strain, mult prea strain…S-au intamplat cam toate in viata mea de pana acum. Pe unele nu mi le-am dorit, nici macar nu le-am banuit, dar accept planul pe care l-a facut Dumnezeu pentru mine…in rest crezi ca este important pentru cineva cat de morale imi par vremurile pe care le traiesc acum, sau cat de dreapta mi-as dori calea care mi-a mai ramas de aici inainte de umblat?…iubesc partea aceea nevazuta din mine care ma linisteste, una tainica, de care pot sa dispun numai eu, fara sa am acceptul nimanui. Daca as avea capacitatea de a retrai, in timp real, cele mai frumoase trei amintiri, acestea ar fi: copilaria mea inocenta, nasterea baiatului meu, si…atata iubire primita, cat nici acum nu inteleg cum de a incaput in sufletul ei atat de frumos ! Am trait prea intens la 20 de ani, am dormit putin, am visat si mi-am dorit poate prea mult…astazi, ma revad intr-un peisaj luminos, insa uneori, cel de azi, cu degetul aratator intins, sopteste mai degraba spre a nu fi auzit prea clar…”cine te crezi, nu ti se pare ca ai visat cam mult? ca ai indraznit spre-a cuteza, prea mult?…carnavalul e aproape de final, n-as spune ca-ti sta rau zambetul ala pe fata, din contra…”! Daca mi-am propus prea mult, si am realizat prea putin, cat mai conteaza acum? Din ce mi-e dat sa vad, vad atat de putin, incat mai bine inchid ochii pentru o clipa, imi trec mana peste frunte, mai privesc putin peste umar fara sa ma intorc, si mai aleg pentru a nu stiu cata oara o cale din cele care inca mi se mai deschid…tot mai aud acorduri de chitara, ma mai cheama nevoia de aplauze pe care inca le mai primesc, semnele care mi se arata sunt bune, asa ca nu stiu de ce n-as mai indrazni inca sa mai paºesc.
Am putini prieteni. Ma refer la cei traiti, nu la cei facuti, ca din cei facuti am prea multi, dar nu stiu daca, si cat conteaza. Celor care ma iubesc, le intorc dragostea mea, cu plecaciune. Stiu ca iubirea e de natura divina. Ea nu poate nici minti, nici urî, nici nu poate fi jurata stramb, dar nici jucata prost, pe o scena ºubreda. Si daca e de natura divina, ea vine de la suflet, si sufletul e mai apoi purtat…”the spirit carries on”…! Daca ar fi sa ma gandesc la o intrebare pe care ai vrut sa mi-o pui si n-ai avut inspiratia necesara, as spune fara sa raspund, fara sa ma gandesc prea mult:…”care e diferenta dintre om si artist?…dar distanta intre om si cer?…”

vale

Urmăriți-mă si pe:
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.