Vasile Şeicaru - Site oficial

Iesirea!

Iesirea!

 

Iesirea

Sa nu-mi spui ca n-ai gasit-o prietene, ca ai plecat de ceva vreme s-o cauti, daca nu pentru tine, pentru noi, atunci macar pentru mine, ca nu degeaba te port de atata amar de vreme dupa mine, uneori in carca, alteori pe brate, dar de cele mai multe ori exact langa mine, langa umarul meu! Ca in fond ce-i o iesire…dar de asta vom mai vorbi, mai incolo! Ti-o fi convenit in timpul asta, nu ti-o fi convenit, nu stiu, ca nu te-am intrebat. Ce stiu sigur e ca nu te-ai impotrivit si ca n-ai spus niciodata ca simti rugamintea asta ca vreo povara. Din cladirea asta nu se poate iesi oricum. Cosmelia asta e greu de parcurs numai cu pasul, ca daca minte nu ai sa te-ajute, nu faci nimic , sau mare lucru nu faci. Hai nu te intrista, si mai ales nu pleca fruntea, ca stii bine ca macar cu iesirea asta imi esti dator. Si in fond ce-i o poarta, o usa? Si lumina asta cum poate sa intre peste tot? Ea cum poate? Pe unde intra ea, sa iesim noi, asta sa gasesti tu!

Drumul asta care apare inevitabil in fiecare dimineata dupa ceatza, duce undeva, nu? De atatea ori am plecat pe el sa caut, de atatea ori m-am intors dezamagit dar niciodata trist, niciodata destul de trist. Motivul rugamintii mele catre tine in cautarea acestei iesiri?...simplu: lenea, uratul, plictiseala,  ca as putea pleca la drum singur…niciodata insa frica dragul meu, niciodata frica, trebuie sa stii, si sa tii minte asta!

Tin minte ca odata de mult, cand mai plecam singur sa caut, cand ma aflam pe o creasta ca un pisc de munte inselator, cand singurul drum ce mi se arata si mi se oferea nu era decat in jos, am coborat  pe niste scari reci si umede mirosind greu a mucegai si-a aer inchis, si coborarea mea era atat de evidenta, si caderea mea atat de previzibila, incat aveam senzatia aceea aducatoare de neliniste si de disperare, a lipsei totale de aer. N-aveam in mana decat un felinar, dar lumina lui mi-era suficienta in aceasta coborare. Din cand in cand doar stropii de apa de pe tavan, de pe pereti se mai auzeau in surdina. Fara pasari, fara lilieci, fara soareci sau sobolani, fara paianjeni, fara gandaci, reptile sau umbre ciudate in fata sau in urma mea. Si atunci cum sa-mi fie teama? Am coborat asa amar de trepte pana cand exact in momentul in care ma gandeam sa ma intorc, am simtit aer proaspat in nari. Drumul ducea inevitabil catre dreapta. M-am trezit pe o poteca ingusta, sigur de munte, cu iarba cat cuprinde de-o parte si de alta…fara flori, fara copaci fiorosi, fara ciripit de pasarele, ma insotea doar un fosnet molatec si placut ce-mi dadea o liniste ciudata, n-as putea spune aducatoare de totala siguranta. Am mai facut cativa pasi si poteca mea s-a ingustat in asa fel incat la un moment dat a disparut. Doar la un pas si in fata mea s-a deschis haul…si am simtit sigur, foarte sigur ca de fapt urcasem nu coborasem, ca oriunde priveam nu aveam decat senzatia ca sunt pe un pisc, departe de Ce, aproape de Ce….

Doamne Dumnezeule, pai eu ajunsesem de unde plecasem, ca la doar cativa metri de mine am gasit trei trepte si un drum mic si drept putin ascuns privirii mele la inceput, atat de familiar acum cand pasi-i pe el si te gasi-i pe tine prietene stand exact cum, si unde te lasasem. Nici nu stiu cum am trecut de zidul asta, ca daca e un zid cum de nu-l trec atunci cand vreau sa ies din cladirea asta! Nu ma dumiresc si gata…nu inteleg si gata! M-ai intampinat cu un zanbet larg pe fata, stand jos acolo pe pamant, cu spinarea usor incovoiata, tinandu-ti genunchii cu mainile….—“da’ ce repede te-ai intors…”! Nu i-am povestit niciodata despre coborarea mea, n-am adus vorba de acel drum niciodata.

Multe drumuri din acestea am mai avut in viata mea…multe, pana cand am obosit si te-am rugat pe tine sa ma ajuti, sa cauti tu o iesire! O, prietene cat m-ai ajutat tu pe mine si cat de dezinteresat ai fost. Si cat noroc pe mine ca te-am intalnit. Norocul asta il simt si acum si ma bucur ca-i asa. Dar ce-i norocul in fond? Pai nu-i decat ceea ce credem ca n-avem. Stai cu gandul asta in san pana cand intelegi la un moment dat ca nu-i chiar asa.

M-ai insotit prietene peste tot, fara sa ma intrebi daca sunt sau nu de acord s-o faci. Nu stiu daca in fond  ti-am cerut, am primit, sau poate ti-am daruit eu mai mult in perioada asta. In timp, n-a ramas decat aceasta rugaminte…sa ma ajuti sa  caut iesirea. Stau si ma gandesc alteori, cum de ai avut atata intredere sa pleci in drumul asta cu mine, sa ma insotesti, ca in fond eu te-am invitat inca de la inceput, pe o scena. O scena cu lumini inselatoare, o scena cu lemnul putrezit si umed, o scena pe, si de unde poti auzi sunete nebanuite…scancete, gemete, ras labartzat si nesimtit, si iar gemete parsive si perverse sau lascive, plans nevinovat de copil neajutorat, strigate de tot felul care te-au certat uneori, care te-au speriat alteori, si apoi prezenta mea langa tine, una permanenta, poate plictisitoare, poate obositoare…dar ce sa-ti fac, tu ai vrut-o! In fond tu ai ales…ca stiai ca scena asta e locul in care ma simt cel mai bine, ca aici ma desfasor cum vreau eu, ca natura mea schimbatoare, ca histrionismul meu de care te-ai “lovit” de la inceput n-a avut cum sa-ti aduca mare lucru, decat poate ceva mai multa neliniste, ceva mai multa tristete. Stiai si ma vedeai inca de la inceput asa pe schela asta, inamovibil si perfect! Si atunci la ce te mai puteai astepta daca ai realizat definitiv ca nu ma las dat jos de acolo niciodata?...

Cauta tu iesirea si nu ma mai plictisi cu tanguielile tale!

Ca iesirea e de fapt inceputul altui drum, ca de fapt iesirea e lectia pe care ti-ai insusit-o sau nu, cartea pe care ai parcurs-o sau nu, calea din care pleci izbavit sau doar obosit, iesirea e doar un indemn nu o porunca, o soapta nu un strigat. Desigur ca poti iesi cu un zambet pe fata, cu un hohot de ras sau de plans, cu un rictus sau cu o masca sa nu se vada tot, poti iesi pe jos, plutind, alergand, in patru labe, plictisit sau pur si simplu curios!

Port cu mine o sticluta cu un ulei foarte fin cu care voi unge balamaua la deschidere! Pe usa aia tu nu vei putea iesi cu mine. Doar eu voi pasi, si poate voi auzi glasul acela inefabil….sau poate nu! Doar doua picaturi voi pune, sa nu-mi scartaie usa la plecare, sa nu deranjez prea mult la iesire! Dar pana atunci poate va mai fi un pas, poate nu acum, poate nu oricum, poate nu atat de repede…cand inevitabil voi fi, stii tu…”din nou, foarte liber sub cer”!

 

Buftea, 2/04/2014, ora 13, 07!

 

14 Comentarii

  • vale 02 Apr 2014 - 06:12

    Fiti ingaduitori cu mine, nu sunt nici scriitor, nici nu vreau sa ma dau mare...locul meu nu-i numai langa chitara, vreau doar sa mai intru in vorba cu voi si altfel, si in modul acesta! Spun asta pentru eu cunosc oamenii si stiu, am vazut de ce sunt in stare unii cand comenteaza din intuneric, cu mare patima, si uneori cu ura!

    Scriu fara diacritice pentru ca unii nu au calculatoare performante si in loc de diacritice apar alte alea...

    ...(nu ca spun, dar vreau sa zic...)

    Vale!

  • vale 02 Apr 2014 - 08:57
    Fi-ti ingaduitori cu mine, nu sunt nici scriitor, nici nu vreau sa ma dau mare...locul meu nu-i numai langa chitara, vreau doar sa mai intru in vorba cu voi si altfel, si in modul acesta! Spun asta pentru eu cunosc oamenii si stiu, am vazut de ce sunt in stare unii cand comenteaza din intuneric, cu mare patima, si uneori cu ura! ..(.nu ca spun, dar vreau sa zic...) Vale!
  • Corina 03 Apr 2014 - 00:26
    Nu stiu de ce, dar m-ai intristat. Nu vreau sa ma ganndesc la iesiri, nici la a mea, nici la a ta, mai cu seama la a ta...Scrii frumos dar prea trist. Iesirea aia de care spui tu e, zic eu, doar o plecare catre Undeva. Nu stiu cat de mult putem decide noi cum, cnad si in ce fel... Nu mai fi trist si nu pleca niciodata.., nu inaintea mea!!!
  • Dorina Burghelea 12 Apr 2014 - 15:23
    ei bine, eu am citit randurile acestea cu nostalgia invatacelului de demult... regasesc imboldul cu care am reusit in viata: "repetitia e mama performantei" Un fapt firesc si lucid sa ne regasim drumul, te admir.
  • Daniela Taras 14 Apr 2014 - 09:12
    Mi-a placut foarte mult dar m-a intristat....mai devreme sau mai tarziu toti vom iesi dar pana atunci hai sa cantam.... ca oricum o sa iesim cu sau fara voia noastra ! Te imbratisez cu drag.
  • Roxana Diana 20 Apr 2014 - 20:20
    Nu cred ca vrea cineva sa plece de aici, atat timp cat se vorbeste de doua picaturi, de intrare si apoi iesire, eu cred ca aici e o mare dorinta de a ramane, undeva la mijloc, intre usa pamanteasca si poarta cereasca, in sufletul nostru. Aici e un strigat de nu ma uita, aminteste-ti de mine! Stiti cel mai bine ce inseamna -Cauta tu iesirea si nu ma mai plictisi cu tanguielile tale!- si cata tristete ascund cuvintele acestea.
  • Maricela 28 May 2014 - 13:26
    Din punctul meu de vedere ești scriitor și poet. Chiar dacă acum sunt alte cântece la modă, ar trebui să continui să compui cântece cu versuri...mi-e dor de muzică+versuri, nu doar de bum bum, na na, la la și cuvinte inventate ca să sune bine pe muzică, goale de conținut. Mă ocup de promovarea site-urilor și ți-aș sugera să îți încarci melodiile pe youtube pentru ca lumea să descopere mai des muzica ta și să facă ușor liste de redare din melodiile tale. De ce să încarce alții melodiile tale pe youtube dacă tu ai deja un canal oficial? În fine, mi-a făcut plăcere să citesc blogul tău, sper să scrii mai des și să compui în continuare melodii cu versuri care mă rup pentru câteva momente de realitate. Valoarea se va vedea în timp și nu se învechește, chiar dacă acum nu o recunosc suficienți oameni...
  • mona 01 Jun 2014 - 12:39
    in toti anii astia , ti-am fost alaturi multi, el, noi, ea, aceia... unii ti-au ferit crengile din fata , altii au curatat muschiul de pe scarile pe care coborai,cite unii iti suflau in lampa si-ti incurcau drumul...important e ca oricit de greu, intunecat, incurcat sau tentant era , ai stiut sa mergi pe drum , spre iesire, prin intrare; eu mereu ramin sa adun florile de pe scena, e un rol pe care l-am jucat des in ultimii ani, il stiu bine , il joc fara sa ma mai gindesc la cuvinte, iesirea celor dragi , pe drumuri diferite dar convergente, m-a facut sa ramin mereu in spatele usii; norocul tau si al nostru e harul pe care Dumnezeu ti l-a dat poate tocmai ca sa-ti luminezi cu el strecurarea spre iesire.
  • Daniela Vasilescu-Tudor 05 Jun 2014 - 02:58
    Dragul meu, drag, bine te-am gasit! Am cotrobait prin amintirile tale cu mult nesat, repede, mult prea repede, de mirare ca te-am gasit, de frica sa nu te pierd. Tu faci parte din tineretea mea, reperele temporale sunt aceleasi pentru cei din generatia noastra. Eu am venit aici pe zapada, pe indaratnica zapada din primavara lui '54. Martie,15, zi de primavara. Acum citesc in randurile tale despre Iesire. Deja? Atat de repede? Trebuie sa ma grabesc sa las totul in ordine? Pe masa am insirate o parte din actele pentru dosarul de pensie. Alta etapa - alta "iesire". Trecerea cum va fi? Voi trai din amintiri sau voi merge din nou la Costinesti oricand si voi sta oricat, ca pe vremuri? In '77 stateam in sat si taram dupa mine prin tabara chitara sotului prietenei mele. Eram mare! Toata lumea ma baga in seama... Acum pot sa merg la Costinesti cu chitara lui Vlad dupa mine. As putea chiar sa invat sa cant la chitara, de ce nu, am atata timp liber ca niciodata! Timpul! Timpul pentru mamica mea, timpul pentru Vlad - cand se potriveste cu timpul pe care nu il imparte cu iubita lui, cu muzica lui, cu prietenii lui - timpul pentru excursii, pentru handmade, pentru muzica, pentru carte, pentru scrisori, pentru discutii interminabile la telefon, pentru florile lasate in curtea gradinitei, pentru copiii mai mici si mai mari de care m-am apropiat in 36 de ani, timpul pentru .... Timpul pentru a lasa ceva in urma mea, ceva folositor.
  • mirela teodora raab 14 Jun 2014 - 01:37
    Multumesc,Vale...ca esti. Intre atatea intrari si iesiri, tu esti. Cu sau fara chitara,doar pentru ca vrei sa intri in vorba cu noi, multumesc. Fa sa-ti fie bine,Vale!
  • Daniela 24 Nov 2014 - 10:33
    Am fost dusa cu povestea ta si cuvintele tale au fost ochii mei.
  • Diaconu Liviu Aurel 24 Nov 2014 - 11:46
    Ieşirea este din.... peretele fals... ,este calea de acces către artizanatul seifului inimii noastre,a locului celui mai iubit ,mai tainic,mai intim muzical.Ce a fost înainte de acolo ... doar o pribegie a vieţii un dor de nepătruns de un astfel de moment unicat..A fost o pribegie în dor de un patriotism pe care să-l atingem cândva...acolo păşeşti cu larg , dezinvolt ca să ne privim chipurile în harul dăruit de cer nouă şi să ne admirăm bucuriile...,realizările în neastâmpărul anilor .Acolo ne eşti fericitul magnet spre culmi muzicale..În acea cameră secretă ,care în tristeţea inimii tale crede că nu e decât o acoladă a drumului...,acolo este o taină a culturii.,a supremului ei nefiresc..şi numai buni de ghizi în frumoasele taine ne sunt numai autorii înseşi ai înmiresmării muzicale.
  • Elena 25 Feb 2015 - 08:19
    Vale,scrii frumos,canti frumos...si mai ales esti prietenul nostru drag!eu na,ascult mereu cu drag muzuca ta,si citesc cu interes ce scrii...!voi ramane vesnic indragostita de ...tine romanticule !
  • Di 17 Mar 2015 - 08:49
    Draga Vale (desi te cunosc demult si parca mi-e greu sa te tutuiesc, pe vremea mea erai o stea, intangibila, un demi-zeu in mintea mea de adolescenta, desi nici tu nu erai cu mult mai mare decat mine si apoi, varsta... ce inseamna oare, cea adevarata e a sufletului...) Multumim pentru postarile tale frumoase si pentru muzica ta divina (din punctul asta de vedere ramai si vei ramane un semi-zeu ;-)... Te iubim si iti suntem alaturi chiar daca numai sufleteste. Nu te ingrijora pentru comentariile celor ce apar pe forum-uri si site-uri numai pentru a denigra si rani. Asta e lumea si asta e viata, dulce si amara. Insa tu ramai al notru drag "Vale". Cu drag, o fana

Comentează şi tu

E-mail-ul tău nu va fi afişat.
Toate câmpurile sunt obligatorii!
Poţi, şi te încurajez, să foloseşti diacritice.

Inapoi la Jurnal