 |
 |
16. August 2010
Am avut cateva concerte in ultimul timp, dar nu am scris nika despre ce, si cum a fost ! Scriu acu’ !
La Folk You….ca la Folk You ! Nu mi-a placut cazarea ! Si de fapt nu cazarea, ci faptul ca d-nul Marius Tuca nu cazeaza artistii la fel, si dupa alte criterii, care mie imi scapa ! De asta n-am stat decat cateva ore in camera. Foarte putine. Am plecat foarte dimineata spre Bucuresti, cu toate ca mi-ar fi placut sa mai stau, dar m-a deranjat modul de gandire a d-nului Tuca, atunci cand a stabilitit ce, si cum sta treaba cu cazarea asta ! Sa fie sanatos, voi sti cum sa raspund de acum incolo si eu ! Despre spectacol nu am sa spun decat lucruri f bune, asa ca nu scriu nika, sa nu spuna cineva ca ma laud, ca stiti doar ca eu spun si cum a fost recitalul meu, din punctual meu de vedere, firesc si subiectiv….normal ! Am primit vreo 200 de mailuri in care eram atentionat ca manifestarea “Miscarea de Rezistenta” de la Vama Veche, e sponsorizata de oameni care sunt implicati in distrugerea sau “praduirea” pe nimic, a Rosiei Montane ! N-am stiut nimic de acest lucru…dar la cati bani am primit eu pentru recitalul meu de la Folk You, nu cred ca a fost vorba de bani multi…sau poate ca da, si imi scapa mie ! Da’ mai bine ca imi scapa, ca n-as vrea sa aflu cine stie ce ! Eu am venit acolo numai pentru spiritual Vama Veche, pentru Folk You si pentru cei care au au venit acolo sa ma asculte si pe mine ! Si stiu sigur ca au fost multi cei care si-au dorit reintalnirea cu mine ! Din “Gashca lu’ Vale” au fost: Oana, Oana Dinu, cea mica (da’ nu prea mica, are 22 de ani), Petronela, Alexandra, Gabi Dobre, Vasile, Mirela, Camelia,…si altii, ca au fost mai multi ! Dupa concert am stat cu o gasca vesela si frumoasa si am sarbatorit putin aparitia cartii lui Dinu Olarasu ! Am si cantat oarece…
O sa postez neshte poze, da' nu de pe scena, ca sunteti satui de mine si de moaca mea !
.JPG "null")
.JPG "null")
Pe data de 11 am fost al “Mangalia 2010”…care n-am inteles prea bine ce vrea sa fie ! De fapt n-am inteles mai multe ! Sa va spun cateva : …daca tot am venit “pro bono”…adica moaca, de ce unii au cantat 4 sau mai multe piese musicale, si altii doar doua ? De ce nu ni s-a decontat macar drumul (nu ca ar fi fost important, dar asa s-a promis) . De ce s-au facut diferentieri intre cei trecuti de anumita varsta si cei mai tineri (ca am vazut recitaluri in care artisti care canta de cateva zeci de ani au ridicat asistenta in picioare, iar altora, mai tineri si …”pe val”, li s-au auzit pasii la iesirea din scena). “Tandarica” si trupa lui, ar fi trebuit sa deschida spectacolul, dar pana la urma s-a retras…tocmai din aceasta cauza ! La inceput n-am inteles de ce s-a suparat, apoi am fost de accord cu el, si l-am felicitat in gand ! Si apoi unde a fost contractul cu organizatorii evenimentului?...unde au fost contractele cu televiziunea? Ce cauta acolo o televiziune care n-a avut nici o discutie prealabila cu nici un artist ?...sau poate o fi avut…cu unii, dar nu cred ! S-a cam saturat toata lumea de aceste televiziuni private care nu platesc nimic niciodata, considerand ca ne fac reclama filmandu-ne…ca altfel (zic ei), nu ne-ar mai tine minte nici naiba daca nu ne-ar vedea pe sticla din cand in cand ! Asta e, asa se intampla cand nu exista nici o noima in nimic, cand e haos peste tot, cand nu exista nici un sindicat, si cand toti isi bat joc de artisti punand reclama…intre subiect si predicat, fara sa tina seama daca un cantec s-a sfarsit, sau nu ! Ei sa-si scoata banii…si cat mai multi ! In rest…smecherii, baieti destepti, inselatorii cat cuprinde, “iesplicatii”, asigurari ca…data aviatoare va fi mult mai bine… Of, ca nu ne mai invatam minte never ! De un lucru sunt sigur: la anu’ nu mai vine baiatu’ ! Dupa concert m-am intalnit cu o veche fana de-a mea, Stefana Pop, e fetita talentata si desteapta foc, care a venit cu frumoasa ei mamica la concert sa ma vada ! Tot dupa concert am stat cateva ore la o terasa cu Mihai Constantinescu si cu trei fete simpatice…am mai vorbit si am mai trancanit !
A, era sa uit ! Dan Spataru si Sida Spataru (sotia lui), erau fermi convinsi ca nu exista o “stea” pe Aleea Stelelor de Mare”, cu numele lui ! Am vorbit cu primariul Tusac, si am aflat (mai mult, mi s-a adus pe loc si dovada, cu poza), pentru a sti toata, ca steaua exista, si inca din 1999 ! Am facut si eu cateva poze a doua zi si le-am trimis Sidei, pe mail ! Nu de alta, dar daca intr-adevar nu exista, trebuia pusa de urgenta, cu ceremonialul care se face in astfel de cazuri. Am inteles ca foarte curand va avea loc o editie noua a Festivalului “Dan Spataru”, la Medgidia ! Daca ma va chema cineva, eu voi raspunde cu drag, si voi sustine un recital pe acea scena ! Nu conteaza ca acolo e vorba de muzica usoara, si eu cant folk, muzica e muzica, si eu daca sunt chemat, vin !
Si daca veni vorba de Stele de Mare, uite si stelutza lu 'Vale !
Au mai fost vreo trei evenimente private, despre care tac malc, …ca e private, nu ? Sambata 14, am fost la Busteni, unde am deschis “Saptamana Culturala”, care spre cinstea si lauda d-nului director al Casei de Cultura, Constantin Spurcaciu, prietenul meu mai vechi, se tine cu mare succes in fiecare an, in luna august…o saptamana plina si frumoasa ! Ma intreb cine mai poate face azi asa ceva ! Fara bani, fara ajutor, fara entuziasm din partea celor care ar putea ajuta cu ceva, daca ar vrea ! Iata ca aici se poate, in timp ce pe la alte “lacasuri de cultura”, bantuie sobolanii si liliecii, sau poate s-au transformat in discoteci de manele, bordeluri ascunse, buticuri, sali de fitness sau simple depozite de material de care nu mai are nimeni nevoie ! O sa am si niste poze in doua zile ! Le-a facut Liliana Mocanu, dar acum nu mi le poate trimite ca face nush’ce operatii, necropsii, citeste lame, se uita la microbi, dă rezultate mai mult sau mai putin incurajatoare la tot felu’ de analize ! Dupa recitalul meu, care a tinut doua ore, de la 18 la 20, si care a fost primit foarte bine de spectatorii care au venit in numar mare, si unde s-au vandut mai toate cd-urile mele, (dupa ce spectatorii au cumparat in prealabil si belet, ca n-a fo’ gratis), a urmat o mare petrecere, care a tinut de la ora 20 la 3 ! L-am sarbatorit si pe Andrei Spurcaciu, a carui zi a fost ezact atunci cand ne-am adunat si noi ! Si apoi a fost si ziua Nicoletei Mariana, prietena lui Andrei, si a Marietei, prietena noastra mai veche, care mai si imita sensational voci de cantareti si actori romani ! Am vorbit, am cantat, am povestit, ne-am contrazis, am baut bauturi, am fumat tigari (asta cine a vrut, ca n-a fost obligatoriu…Liliana spre exemplu incearca sa se lase de fumat, si fumeaza tigari electrice, sau electronice, ca n-am inteles prea bine…stiu doar ca scoate aburi, in loc de fum), cineva din multime ma intreba daca Cenaclul Flacara a fost o forma de spectacol numai pentru Bucuresti, altcineva ca Basescu e rau, altul ca e urat, altul ca Boc nu e chiar scund, altul ca d-na Udrea ar fi de fapt saraca, o fata imi spunea ca ea crede ca e…aproape gravida, altul ca el stie ca pe Dumnezeu nu-l intereseaza de el, asa ca nu crede, …ce vremuri, ce moravuri, ce nebuneala in jurul nostru, dar ce frumoasa e viata, totusi… Am ramas peste noapte la Hotelul Alexandros, cazare oferita de d-nul primar Savin, galatean de-al meu ! A fost foarte frumos !
Sambata sunt la “Zilele Fagarasului” ! Acu’, dupa ce termin de scris si dupa ce ridic pe net, cred ca o sa incep sa ma culc !
(nu recitesc, asa ca…scuze pentru eventualele greseli)
Vale !
La Folk You….ca la Folk You ! Nu mi-a placut cazarea ! Si de fapt nu cazarea, ci faptul ca d-nul Marius Tuca nu cazeaza artistii la fel, si dupa alte criterii, care mie imi scapa ! De asta n-am stat decat cateva ore in camera. Foarte putine. Am plecat foarte dimineata spre Bucuresti, cu toate ca mi-ar fi placut sa mai stau, dar m-a deranjat modul de gandire a d-nului Tuca, atunci cand a stabilitit ce, si cum sta treaba cu cazarea asta ! Sa fie sanatos, voi sti cum sa raspund de acum incolo si eu ! Despre spectacol nu am sa spun decat lucruri f bune, asa ca nu scriu nika, sa nu spuna cineva ca ma laud, ca stiti doar ca eu spun si cum a fost recitalul meu, din punctual meu de vedere, firesc si subiectiv….normal ! Am primit vreo 200 de mailuri in care eram atentionat ca manifestarea “Miscarea de Rezistenta” de la Vama Veche, e sponsorizata de oameni care sunt implicati in distrugerea sau “praduirea” pe nimic, a Rosiei Montane ! N-am stiut nimic de acest lucru…dar la cati bani am primit eu pentru recitalul meu de la Folk You, nu cred ca a fost vorba de bani multi…sau poate ca da, si imi scapa mie ! Da’ mai bine ca imi scapa, ca n-as vrea sa aflu cine stie ce ! Eu am venit acolo numai pentru spiritual Vama Veche, pentru Folk You si pentru cei care au au venit acolo sa ma asculte si pe mine ! Si stiu sigur ca au fost multi cei care si-au dorit reintalnirea cu mine ! Din “Gashca lu’ Vale” au fost: Oana, Oana Dinu, cea mica (da’ nu prea mica, are 22 de ani), Petronela, Alexandra, Gabi Dobre, Vasile, Mirela, Camelia,…si altii, ca au fost mai multi ! Dupa concert am stat cu o gasca vesela si frumoasa si am sarbatorit putin aparitia cartii lui Dinu Olarasu ! Am si cantat oarece…
O sa postez neshte poze, da' nu de pe scena, ca sunteti satui de mine si de moaca mea !
Pe data de 11 am fost al “Mangalia 2010”…care n-am inteles prea bine ce vrea sa fie ! De fapt n-am inteles mai multe ! Sa va spun cateva : …daca tot am venit “pro bono”…adica moaca, de ce unii au cantat 4 sau mai multe piese musicale, si altii doar doua ? De ce nu ni s-a decontat macar drumul (nu ca ar fi fost important, dar asa s-a promis) . De ce s-au facut diferentieri intre cei trecuti de anumita varsta si cei mai tineri (ca am vazut recitaluri in care artisti care canta de cateva zeci de ani au ridicat asistenta in picioare, iar altora, mai tineri si …”pe val”, li s-au auzit pasii la iesirea din scena). “Tandarica” si trupa lui, ar fi trebuit sa deschida spectacolul, dar pana la urma s-a retras…tocmai din aceasta cauza ! La inceput n-am inteles de ce s-a suparat, apoi am fost de accord cu el, si l-am felicitat in gand ! Si apoi unde a fost contractul cu organizatorii evenimentului?...unde au fost contractele cu televiziunea? Ce cauta acolo o televiziune care n-a avut nici o discutie prealabila cu nici un artist ?...sau poate o fi avut…cu unii, dar nu cred ! S-a cam saturat toata lumea de aceste televiziuni private care nu platesc nimic niciodata, considerand ca ne fac reclama filmandu-ne…ca altfel (zic ei), nu ne-ar mai tine minte nici naiba daca nu ne-ar vedea pe sticla din cand in cand ! Asta e, asa se intampla cand nu exista nici o noima in nimic, cand e haos peste tot, cand nu exista nici un sindicat, si cand toti isi bat joc de artisti punand reclama…intre subiect si predicat, fara sa tina seama daca un cantec s-a sfarsit, sau nu ! Ei sa-si scoata banii…si cat mai multi ! In rest…smecherii, baieti destepti, inselatorii cat cuprinde, “iesplicatii”, asigurari ca…data aviatoare va fi mult mai bine… Of, ca nu ne mai invatam minte never ! De un lucru sunt sigur: la anu’ nu mai vine baiatu’ ! Dupa concert m-am intalnit cu o veche fana de-a mea, Stefana Pop, e fetita talentata si desteapta foc, care a venit cu frumoasa ei mamica la concert sa ma vada ! Tot dupa concert am stat cateva ore la o terasa cu Mihai Constantinescu si cu trei fete simpatice…am mai vorbit si am mai trancanit !
A, era sa uit ! Dan Spataru si Sida Spataru (sotia lui), erau fermi convinsi ca nu exista o “stea” pe Aleea Stelelor de Mare”, cu numele lui ! Am vorbit cu primariul Tusac, si am aflat (mai mult, mi s-a adus pe loc si dovada, cu poza), pentru a sti toata, ca steaua exista, si inca din 1999 ! Am facut si eu cateva poze a doua zi si le-am trimis Sidei, pe mail ! Nu de alta, dar daca intr-adevar nu exista, trebuia pusa de urgenta, cu ceremonialul care se face in astfel de cazuri. Am inteles ca foarte curand va avea loc o editie noua a Festivalului “Dan Spataru”, la Medgidia ! Daca ma va chema cineva, eu voi raspunde cu drag, si voi sustine un recital pe acea scena ! Nu conteaza ca acolo e vorba de muzica usoara, si eu cant folk, muzica e muzica, si eu daca sunt chemat, vin !
Si daca veni vorba de Stele de Mare, uite si stelutza lu 'Vale !
Au mai fost vreo trei evenimente private, despre care tac malc, …ca e private, nu ? Sambata 14, am fost la Busteni, unde am deschis “Saptamana Culturala”, care spre cinstea si lauda d-nului director al Casei de Cultura, Constantin Spurcaciu, prietenul meu mai vechi, se tine cu mare succes in fiecare an, in luna august…o saptamana plina si frumoasa ! Ma intreb cine mai poate face azi asa ceva ! Fara bani, fara ajutor, fara entuziasm din partea celor care ar putea ajuta cu ceva, daca ar vrea ! Iata ca aici se poate, in timp ce pe la alte “lacasuri de cultura”, bantuie sobolanii si liliecii, sau poate s-au transformat in discoteci de manele, bordeluri ascunse, buticuri, sali de fitness sau simple depozite de material de care nu mai are nimeni nevoie ! O sa am si niste poze in doua zile ! Le-a facut Liliana Mocanu, dar acum nu mi le poate trimite ca face nush’ce operatii, necropsii, citeste lame, se uita la microbi, dă rezultate mai mult sau mai putin incurajatoare la tot felu’ de analize ! Dupa recitalul meu, care a tinut doua ore, de la 18 la 20, si care a fost primit foarte bine de spectatorii care au venit in numar mare, si unde s-au vandut mai toate cd-urile mele, (dupa ce spectatorii au cumparat in prealabil si belet, ca n-a fo’ gratis), a urmat o mare petrecere, care a tinut de la ora 20 la 3 ! L-am sarbatorit si pe Andrei Spurcaciu, a carui zi a fost ezact atunci cand ne-am adunat si noi ! Si apoi a fost si ziua Nicoletei Mariana, prietena lui Andrei, si a Marietei, prietena noastra mai veche, care mai si imita sensational voci de cantareti si actori romani ! Am vorbit, am cantat, am povestit, ne-am contrazis, am baut bauturi, am fumat tigari (asta cine a vrut, ca n-a fost obligatoriu…Liliana spre exemplu incearca sa se lase de fumat, si fumeaza tigari electrice, sau electronice, ca n-am inteles prea bine…stiu doar ca scoate aburi, in loc de fum), cineva din multime ma intreba daca Cenaclul Flacara a fost o forma de spectacol numai pentru Bucuresti, altcineva ca Basescu e rau, altul ca e urat, altul ca Boc nu e chiar scund, altul ca d-na Udrea ar fi de fapt saraca, o fata imi spunea ca ea crede ca e…aproape gravida, altul ca el stie ca pe Dumnezeu nu-l intereseaza de el, asa ca nu crede, …ce vremuri, ce moravuri, ce nebuneala in jurul nostru, dar ce frumoasa e viata, totusi… Am ramas peste noapte la Hotelul Alexandros, cazare oferita de d-nul primar Savin, galatean de-al meu ! A fost foarte frumos !
Sambata sunt la “Zilele Fagarasului” ! Acu’, dupa ce termin de scris si dupa ce ridic pe net, cred ca o sa incep sa ma culc !
(nu recitesc, asa ca…scuze pentru eventualele greseli)
Vale !
Comentarii :
25 Comentarii
12. July 2010
“Rareori ma uit in cartea de identitate. Ea este in fond doar un act ca oricare altul, pe care il prezint uneori pentru a mi se recunoaste codul numeric personal. Anii trecuti si cei ramasi, tin de cata iubire ai consumat, de cat mai esti in stare, de cat de repede poti fugi de rau sau de cat de mult il cauti pe Dumnezeu! Eu stiu ca el exista, chiar daca uneori ma mai incearca. Principalul lucru care mi se intampla in continuare, e ca nu stiu sa ma uit cu ura catre cer! Poate c-ar trebui sa incerci si tu!...
Ziua mea nu prea mai e un moment aniversar, ca nu mai simt eu, nici nu mai vreau. Il traiesc mai mult in minte ! Una e sa faci acum un chef (pe care normal ca o sa-l fac), da’ nu cum iti inchipui, ci asa cat sa se potriveasca cu varsta pe care o port acum pe umeri, si alta a fost atunci, cand aveam 30, si nu-mi pasa ca timpul trece, nici macar nu-l vedeam, ca de privit…privesc mai mult in urma. Vinovata e zodia asta, a Racului. Acum, mai important pentru mine, e sa ţin echilibrul intre spirit si trup, ca daca nu-l stapanesc, se duc toate la vale, pot deveni usor ridicol, visele mele pot parea desuete, si lumea poate vedea pe scena un clovn cu prea mult fard pe faţa, iar sangele de sub el, prea strain, mult prea strain…S-au intamplat cam toate in viata mea de pana acum. Pe unele nu mi le-am dorit, nici macar nu le-am banuit, dar accept planul pe care l-a facut Dumnezeu pentru mine…in rest crezi ca este important pentru cineva cat de morale imi par vremurile pe care le traiesc acum, sau cat de dreapta mi-as dori calea care mi-a mai ramas de aici inainte de umblat?...iubesc partea aceea nevazuta din mine care ma linisteste, una tainica, de care pot sa dispun numai eu, fara sa am acceptul nimanui. Daca as avea capacitatea de a retrai, in timp real, cele mai frumoase trei amintiri, acestea ar fi: copilaria mea inocenta, nasterea baiatului meu, si…atata iubire primita, cat nici acum nu inteleg cum de a incaput in sufletul ei atat de frumos ! Am trait prea intens la 20 de ani, am dormit putin, am visat si mi-am dorit poate prea mult…astazi, ma revad intr-un peisaj luminos, insa uneori, cel de azi, cu degetul aratator intins, sopteste mai degraba spre a nu fi auzit prea clar…”cine te crezi, nu ti se pare ca ai visat cam mult? ca ai indraznit spre-a cuteza, prea mult?...carnavalul e aproape de final, n-as spune ca-ti sta rau zambetul ala pe fata, din contra…”! Daca mi-am propus prea mult, si am realizat prea putin, cat mai conteaza acum? Din ce mi-e dat sa vad, vad atat de putin, incat mai bine inchid ochii pentru o clipa, imi trec mana peste frunte, mai privesc putin peste umar fara sa ma intorc, si mai aleg pentru a nu stiu cata oara o cale din cele care inca mi se mai deschid…tot mai aud acorduri de chitara, ma mai cheama nevoia de aplauze pe care inca le mai primesc, semnele care mi se arata sunt bune, asa ca nu stiu de ce n-as mai indrazni inca sa mai paşesc.
Am putini prieteni. Ma refer la cei traiti, nu la cei facuti, ca din cei facuti am prea multi, dar nu stiu daca, si cat conteaza. Celor care ma iubesc, le intorc dragostea mea, cu plecaciune. Stiu ca iubirea e de natura divina. Ea nu poate nici minti, nici urî, nici nu poate fi jurata stramb, dar nici jucata prost, pe o scena şubreda. Si daca e de natura divina, ea vine de la suflet, si sufletul e mai apoi purtat…”the spirit carries on”…! Daca ar fi sa ma gandesc la o intrebare pe care ai vrut sa mi-o pui si n-ai avut inspiratia necesara, as spune fara sa raspund, fara sa ma gandesc prea mult:…”care e diferenta dintre om si artist?…dar distanta intre om si cer?...”
vale
Ziua mea nu prea mai e un moment aniversar, ca nu mai simt eu, nici nu mai vreau. Il traiesc mai mult in minte ! Una e sa faci acum un chef (pe care normal ca o sa-l fac), da’ nu cum iti inchipui, ci asa cat sa se potriveasca cu varsta pe care o port acum pe umeri, si alta a fost atunci, cand aveam 30, si nu-mi pasa ca timpul trece, nici macar nu-l vedeam, ca de privit…privesc mai mult in urma. Vinovata e zodia asta, a Racului. Acum, mai important pentru mine, e sa ţin echilibrul intre spirit si trup, ca daca nu-l stapanesc, se duc toate la vale, pot deveni usor ridicol, visele mele pot parea desuete, si lumea poate vedea pe scena un clovn cu prea mult fard pe faţa, iar sangele de sub el, prea strain, mult prea strain…S-au intamplat cam toate in viata mea de pana acum. Pe unele nu mi le-am dorit, nici macar nu le-am banuit, dar accept planul pe care l-a facut Dumnezeu pentru mine…in rest crezi ca este important pentru cineva cat de morale imi par vremurile pe care le traiesc acum, sau cat de dreapta mi-as dori calea care mi-a mai ramas de aici inainte de umblat?...iubesc partea aceea nevazuta din mine care ma linisteste, una tainica, de care pot sa dispun numai eu, fara sa am acceptul nimanui. Daca as avea capacitatea de a retrai, in timp real, cele mai frumoase trei amintiri, acestea ar fi: copilaria mea inocenta, nasterea baiatului meu, si…atata iubire primita, cat nici acum nu inteleg cum de a incaput in sufletul ei atat de frumos ! Am trait prea intens la 20 de ani, am dormit putin, am visat si mi-am dorit poate prea mult…astazi, ma revad intr-un peisaj luminos, insa uneori, cel de azi, cu degetul aratator intins, sopteste mai degraba spre a nu fi auzit prea clar…”cine te crezi, nu ti se pare ca ai visat cam mult? ca ai indraznit spre-a cuteza, prea mult?...carnavalul e aproape de final, n-as spune ca-ti sta rau zambetul ala pe fata, din contra…”! Daca mi-am propus prea mult, si am realizat prea putin, cat mai conteaza acum? Din ce mi-e dat sa vad, vad atat de putin, incat mai bine inchid ochii pentru o clipa, imi trec mana peste frunte, mai privesc putin peste umar fara sa ma intorc, si mai aleg pentru a nu stiu cata oara o cale din cele care inca mi se mai deschid…tot mai aud acorduri de chitara, ma mai cheama nevoia de aplauze pe care inca le mai primesc, semnele care mi se arata sunt bune, asa ca nu stiu de ce n-as mai indrazni inca sa mai paşesc.
Am putini prieteni. Ma refer la cei traiti, nu la cei facuti, ca din cei facuti am prea multi, dar nu stiu daca, si cat conteaza. Celor care ma iubesc, le intorc dragostea mea, cu plecaciune. Stiu ca iubirea e de natura divina. Ea nu poate nici minti, nici urî, nici nu poate fi jurata stramb, dar nici jucata prost, pe o scena şubreda. Si daca e de natura divina, ea vine de la suflet, si sufletul e mai apoi purtat…”the spirit carries on”…! Daca ar fi sa ma gandesc la o intrebare pe care ai vrut sa mi-o pui si n-ai avut inspiratia necesara, as spune fara sa raspund, fara sa ma gandesc prea mult:…”care e diferenta dintre om si artist?…dar distanta intre om si cer?...”
vale
Comentarii :
10. June 2010
Am inchis Comantariile la Jurnal ! Aici nu e loc de certa sau de platit politze. De nici un fel. Pentru cei care vor scandal sau cearta, sa se duca in alta parte. Toate rautatile astea nu ne fac bine nici noua, nici sufletelor celor plecati dar nici celor care ne viziteaza din curiozitate sau din obisnuinta. Pentru carcotasii din bezna, care nu vad, sau nu aleg decat cenusiul dintre alb si negru, le sugerez sa incerce sa faca sau sa spuna lucruri importante. Poate va va asculta sau va va citi cineva . Eu unul m-am saturat de mult de prostie, rautate si venin. Poate si din acest motiv am incetat sa mai scriu la Jurnalul National. Carcotasilor din intuneric, le-as sugera sa nu confunde democratia cu accesul la "...liber la rautate", dar nici libertatea necesara, cu anarhia. Incercati sa fiti mai toleranti si mai intelegatori in demersurile voastre. Si eu o fac. In fiecare zi. S-ar putea sa nu-mi iasa, dar sunt sigur ca am incercat, si asta e ceva. Viata e ceea ce ni se intampla acum. Alta n-avem deocamdata. Mi-am dorit ca site-ul meu (care nu e nici forum, nici blog), sa fie un indemn la iubire, si un semn de dragoste. Poate ca cei care ma asculta sau ma citesc, ma percep altfel decat sunt in realitate. Unii ma cred aproape inger, altii ma cred rau, sau "usor dus"...stiti voi..."toti suntem usor luati...", dar eu stiu ca daca vreti sa aflati mai multe, puteti s-o faceti. Nu va grabiti sa dati verdictul. Nu e nici normal, nici moral. Moravurile acestei epoci vor fi uitate, iertate, sau cine mai stie, poate urmate peste un timp. Importante sunt urmele lasate. Lasati urme bune. Conturul lor ar putea fi benefic pentru vreo generatie urmatoare. Nu dau nici sfaturi, nu las nici invataminte. Ca cine-s eu ?.... Si mai stiu un lucru: fiecare ducem cu noi in mormant ganduri imaculate, nespuse nimanui niciodata, juraminte tradate, vise prea marete sau prea indraznetze, zboruri intrerupte la jumatate, si apoi sfaramate chiar in fata propriilor noastre suflete, ganduri urate, meschine sau marsave ….ganduri, de care nu va afla nimeni niciodata !
Acum mi-e liniste, si daca mai adie printre pomii din ograda mea un vant bun, e poate si pentru ca incerc sa gasesc pentru a nu stiu cata oara, lumina . Stiu ca daca va fi sa n-o gasesc, in zadar voi cauta faclii o mie, nici un amnar nu ma va ajuta. Tu scoate-ti gandurile bune la iveala. Uneori, nu prea rar, cauta-ti un moment de singuratate si citeste-ti sufletul. S-ar putea sa gasesti raspunsuri incredibile.
Vale
Acum mi-e liniste, si daca mai adie printre pomii din ograda mea un vant bun, e poate si pentru ca incerc sa gasesc pentru a nu stiu cata oara, lumina . Stiu ca daca va fi sa n-o gasesc, in zadar voi cauta faclii o mie, nici un amnar nu ma va ajuta. Tu scoate-ti gandurile bune la iveala. Uneori, nu prea rar, cauta-ti un moment de singuratate si citeste-ti sufletul. S-ar putea sa gasesti raspunsuri incredibile.
Vale
Comentarii :
10. May 2010
Putine lucruri mai au cate ceva din durabilitatea de altadata . Sa nu mai spun de fapte. Din ce in ce mai putini iti mai raspund la buna ziua si tot mai mic e numarul celor care-si mai aduc aminte de binefacatori...
Acum cateva zile am cantat la zilele Fagarasului, un recital sustinut afara, la portile Cetatii, in fata mai multor mii de oameni veniti sa asculte folk ! Inainte de a intra in scena, Sorin Manduc primarul orasului m-a luat deoparte si mi-a adus aminte cum intr-o seara, acum vreo 25 de ani, pe stadionul din localitate, la o intamplare Cenaclul Flacara, canta pentru prima oara pe o asa scena, o cantareata firava, timida, privind mai mult in jos decat in jur, raspunzand doar la intrebari. De Tatiana era vorba, Tatiana Filipoiu cea de atunci, Tatiana Stepa de mai ieri si pentru totdeauna . Aproape ca uitasem ca ‘Bosul’ ne numise pe mine si pe Victor sa ascultam in seara aceea, seara debutului ei in Cenaclu, pe toti cei care doreau sa urce pe scena, si nu erau putini . Dupa debut, ea avea sa-si spuna invariabil, si cu oarecare mandrie : Tatiana Stepa, din Fagaras ! N-a uitat niciodata ca a plecat din Lupeni, mai tarziu reintorcandu-se pentru ca mai apoi sa-l parareasca din nou, insa niciodata definitiv. Am aflat mult mai tarziu ca a lucrat in mina, am aflat cat de mult a fost ‘ajutata’ de comunistii din acea vreme sa supravietuiasca intr-o perioada in care, ar fi trebuit sa se mandreasca cu ea, nu s-o dispretuiasca . Ea nu s-a plans nici atunci, nici mai tarziu, spunand ca a fost viata ei si ca asa i-a fost dat s-o traiasca . De ce-ti spun toate astea ?...poate pentru ca vreau sa stii si de la mine cine a fost ea, cat a suferit si n-a vrut sa afle lumea, cat de mult a iubit scena, si de ce n-au interesat-o niciodata prostiile legate de look, trend, vestimentatie la moda, popularitate rau inteleasa sau rating ! Rating...de parca Iisus a avut rating atunci cand a fost preferat Barabas in locul Lui, la acea judecata stramba care avea sa schimbe lumea intr-una poate mai atenta si sigur mai smerita .
Cantam deseori pe aceiasi scena si uneori venea fara s-o simt pentru ca mai apoi sa dispara odata cu terminarea cantecului ! O facea la mai multe cantece, dar la ‘Antiprimavara’, nu lipsea niciodata ! Cand terminam cantecul nu mai era acolo, si eu nu mai aveam cum sa-i multumesc ! De ceva vreme o caut pe scena si gasesc un microfon gol in dreapta mea. De ceva vreme uita sa vina la intalnire si parca ne-ar spune...’lasati, cantati inainte ca eu tot acolo sunt chiar daca nu ma zariti, eu tot acolo voi fi si cand voi veti incepe sa ma uitati’. Nu stiu daca e potrivit, moral, la timp sau la netimp, inca devreme sau poate prea tarziu sa mai vorbesc si eu desprea toate astea ! Si in fond de ce sa nu spun ?...că mort e cel ce e uitat, cel caruia nu i se mai pronunta numele, si cel pe care nu ti-l mai aduci in minte decat foarte rar ! Nu te uita asa la mine ca stiu ce spun, sunt omul potrivit sa-ti vorbesc de asa ceva, si cu atat mai mult iata, acum de ea ! Aproape de Craciunul trecut am cantat mai mult impreuna. Asa a fost sa fie ! De cum ma vedea, venea direct spre mine si ramaneam mai mult timp fata in fata, ea tacand, eu neintreband, ea privind mai mult in jos, eu intelegand...apoi cantam ! Ciudat, isi purta boala ca pe o emblema, cred ca nici macar n-o ura...odata mi-a spus ca i-a placut cand am spus ca eu nu privesc niciodata cu ura spre cer ! Amandoi am pierdut pe drum pe cate cineva drag, prea drag...pierderi ireparabile, inevitabile, daca crezi ca totul e dinainte prestabilit, pentru noi venite la netimp...dar cine sunt eu sa spun despre ce e drept, despre ce e nedrept ! Numai Dumnezeu stie ce face, ca El are pentru fiecare dintre noi cate un plan !
Versul lui Adrian Paunescu i s-a potrivit ca o manusa pe cantecul ei poate prea trist ! Ca si pentru mine, sau pentru Stefan, Vintila, sau pentru Victor ! Ca-ntr-o padure fara copaci, pe un pat prea curand parasit, mai aud si acum o serenada cantata seara, fara luna, ilogica ei serenada, ca o soapta, ca un urlet, ca un semn, ca un poem...ca acea durere femeiasca purtata cu demnitate, discretie, fara umilinta, abia daca a mai avut timp sa-si dea jos o masca de care numai ea stia, ...in timp ce noi, schimbam pentru a doua oara costumul cu unul nou, de clovn, pentru a nu intarzia la Carnaval ! Zambiti sau plangeti ! Cui ii mai pasa azi ce se mai intampla dupa fard, cui ii mai pasa azi de lacrima unui artist ! Poate cadea oriunde, oricand si cu orice zgomot pe podea ! N-o va auzi nimeni !
/noi suntem fii veacului bolnav/noi suntem cancerosii de elita/nu ne mai vindecam cu nici un praf/bieti Iovi, pe o planeta parasita/...
.../stupizi actori ai tragicului rol/mai si avem puterea inumana/de a vorbi despre aceasta rana/ce va lasa pamantul sterp, si gol/ !
Muzica, Vasile Seicaru
Versuri, Adrian Paunescu
Stare si interpretare, Tatiana Stepa
(Scris anul trecut, aparut in "Flacara lui Adrian Paunescu")
Acum cateva zile am cantat la zilele Fagarasului, un recital sustinut afara, la portile Cetatii, in fata mai multor mii de oameni veniti sa asculte folk ! Inainte de a intra in scena, Sorin Manduc primarul orasului m-a luat deoparte si mi-a adus aminte cum intr-o seara, acum vreo 25 de ani, pe stadionul din localitate, la o intamplare Cenaclul Flacara, canta pentru prima oara pe o asa scena, o cantareata firava, timida, privind mai mult in jos decat in jur, raspunzand doar la intrebari. De Tatiana era vorba, Tatiana Filipoiu cea de atunci, Tatiana Stepa de mai ieri si pentru totdeauna . Aproape ca uitasem ca ‘Bosul’ ne numise pe mine si pe Victor sa ascultam in seara aceea, seara debutului ei in Cenaclu, pe toti cei care doreau sa urce pe scena, si nu erau putini . Dupa debut, ea avea sa-si spuna invariabil, si cu oarecare mandrie : Tatiana Stepa, din Fagaras ! N-a uitat niciodata ca a plecat din Lupeni, mai tarziu reintorcandu-se pentru ca mai apoi sa-l parareasca din nou, insa niciodata definitiv. Am aflat mult mai tarziu ca a lucrat in mina, am aflat cat de mult a fost ‘ajutata’ de comunistii din acea vreme sa supravietuiasca intr-o perioada in care, ar fi trebuit sa se mandreasca cu ea, nu s-o dispretuiasca . Ea nu s-a plans nici atunci, nici mai tarziu, spunand ca a fost viata ei si ca asa i-a fost dat s-o traiasca . De ce-ti spun toate astea ?...poate pentru ca vreau sa stii si de la mine cine a fost ea, cat a suferit si n-a vrut sa afle lumea, cat de mult a iubit scena, si de ce n-au interesat-o niciodata prostiile legate de look, trend, vestimentatie la moda, popularitate rau inteleasa sau rating ! Rating...de parca Iisus a avut rating atunci cand a fost preferat Barabas in locul Lui, la acea judecata stramba care avea sa schimbe lumea intr-una poate mai atenta si sigur mai smerita .
Cantam deseori pe aceiasi scena si uneori venea fara s-o simt pentru ca mai apoi sa dispara odata cu terminarea cantecului ! O facea la mai multe cantece, dar la ‘Antiprimavara’, nu lipsea niciodata ! Cand terminam cantecul nu mai era acolo, si eu nu mai aveam cum sa-i multumesc ! De ceva vreme o caut pe scena si gasesc un microfon gol in dreapta mea. De ceva vreme uita sa vina la intalnire si parca ne-ar spune...’lasati, cantati inainte ca eu tot acolo sunt chiar daca nu ma zariti, eu tot acolo voi fi si cand voi veti incepe sa ma uitati’. Nu stiu daca e potrivit, moral, la timp sau la netimp, inca devreme sau poate prea tarziu sa mai vorbesc si eu desprea toate astea ! Si in fond de ce sa nu spun ?...că mort e cel ce e uitat, cel caruia nu i se mai pronunta numele, si cel pe care nu ti-l mai aduci in minte decat foarte rar ! Nu te uita asa la mine ca stiu ce spun, sunt omul potrivit sa-ti vorbesc de asa ceva, si cu atat mai mult iata, acum de ea ! Aproape de Craciunul trecut am cantat mai mult impreuna. Asa a fost sa fie ! De cum ma vedea, venea direct spre mine si ramaneam mai mult timp fata in fata, ea tacand, eu neintreband, ea privind mai mult in jos, eu intelegand...apoi cantam ! Ciudat, isi purta boala ca pe o emblema, cred ca nici macar n-o ura...odata mi-a spus ca i-a placut cand am spus ca eu nu privesc niciodata cu ura spre cer ! Amandoi am pierdut pe drum pe cate cineva drag, prea drag...pierderi ireparabile, inevitabile, daca crezi ca totul e dinainte prestabilit, pentru noi venite la netimp...dar cine sunt eu sa spun despre ce e drept, despre ce e nedrept ! Numai Dumnezeu stie ce face, ca El are pentru fiecare dintre noi cate un plan !
Versul lui Adrian Paunescu i s-a potrivit ca o manusa pe cantecul ei poate prea trist ! Ca si pentru mine, sau pentru Stefan, Vintila, sau pentru Victor ! Ca-ntr-o padure fara copaci, pe un pat prea curand parasit, mai aud si acum o serenada cantata seara, fara luna, ilogica ei serenada, ca o soapta, ca un urlet, ca un semn, ca un poem...ca acea durere femeiasca purtata cu demnitate, discretie, fara umilinta, abia daca a mai avut timp sa-si dea jos o masca de care numai ea stia, ...in timp ce noi, schimbam pentru a doua oara costumul cu unul nou, de clovn, pentru a nu intarzia la Carnaval ! Zambiti sau plangeti ! Cui ii mai pasa azi ce se mai intampla dupa fard, cui ii mai pasa azi de lacrima unui artist ! Poate cadea oriunde, oricand si cu orice zgomot pe podea ! N-o va auzi nimeni !
/noi suntem fii veacului bolnav/noi suntem cancerosii de elita/nu ne mai vindecam cu nici un praf/bieti Iovi, pe o planeta parasita/...
.../stupizi actori ai tragicului rol/mai si avem puterea inumana/de a vorbi despre aceasta rana/ce va lasa pamantul sterp, si gol/ !
Muzica, Vasile Seicaru
Versuri, Adrian Paunescu
Stare si interpretare, Tatiana Stepa
(Scris anul trecut, aparut in "Flacara lui Adrian Paunescu")
Comentarii :
05. May 2010
LA MULTI ANI TITUS ANDREI!
„Sunt si oameni dedicati unei profesii cu totul ! Când spun cu totul, înteleg chiar asa: omul tine sandwich-ul cu o mână iar cu alta schimbă cd-ul (asta la serviciu), mai aranjează stativul microfonului înainte de a intra în direct, în timp ce mai citeste dintr-o carte (asta tot la serviciu), mai ajustează volume, tonuri, parametri de sunet, în timp ce vorbeste cu artistii la telefon, că are un spectacol de organizat (asta ghici unde?...exact, tot la serviciu), cu o mână scrie playlistul pentru emisiunile din week-end, cu alta răsfoieste în fugă un album personal cu fotografii în care sunt persoane dragi lui (asta unde?...culmea, tot la serviciu), îl poti vedea des sorbind dintr-o cafea sau dintr-un ceai, în timp ce aleargă spre Cardex că are de căutat foarte urgent ceva special din anii '80 (la serviciu, cum unde ?)...odată, nu de mult, l-am surprins cu lacrimi în ochi, privind dintr-o revistă câteva fotografii cu artisti dispăruti ! ...." Vale (mi-a spus), îti dai seama câti au plecat ?...unii nedrept de tineri...dar hai spune, cu ce ai venit nou la mine?..." (asta la serviciu prieteni, unde altundeva ?)
...asa e prietenul meu Titus ! Uită că are casă, uită că are masă ! La serviciu e casa, masa si uneori si locul în care mai găseste un colt liber să-si odihnească fruntea pentru câteva minute, da' nu mult, ca suna telefonul...."alo, da Radio România Actualităti ! Da, Titus sunt!"... (Vasile Seicaru)
Randuri pentru Titus Andrei. Text inclus in cartea a carei imagine o vedeti mai jos.
Vale
6 mai 2010
„Sunt si oameni dedicati unei profesii cu totul ! Când spun cu totul, înteleg chiar asa: omul tine sandwich-ul cu o mână iar cu alta schimbă cd-ul (asta la serviciu), mai aranjează stativul microfonului înainte de a intra în direct, în timp ce mai citeste dintr-o carte (asta tot la serviciu), mai ajustează volume, tonuri, parametri de sunet, în timp ce vorbeste cu artistii la telefon, că are un spectacol de organizat (asta ghici unde?...exact, tot la serviciu), cu o mână scrie playlistul pentru emisiunile din week-end, cu alta răsfoieste în fugă un album personal cu fotografii în care sunt persoane dragi lui (asta unde?...culmea, tot la serviciu), îl poti vedea des sorbind dintr-o cafea sau dintr-un ceai, în timp ce aleargă spre Cardex că are de căutat foarte urgent ceva special din anii '80 (la serviciu, cum unde ?)...odată, nu de mult, l-am surprins cu lacrimi în ochi, privind dintr-o revistă câteva fotografii cu artisti dispăruti ! ...." Vale (mi-a spus), îti dai seama câti au plecat ?...unii nedrept de tineri...dar hai spune, cu ce ai venit nou la mine?..." (asta la serviciu prieteni, unde altundeva ?)
...asa e prietenul meu Titus ! Uită că are casă, uită că are masă ! La serviciu e casa, masa si uneori si locul în care mai găseste un colt liber să-si odihnească fruntea pentru câteva minute, da' nu mult, ca suna telefonul...."alo, da Radio România Actualităti ! Da, Titus sunt!"... (Vasile Seicaru)
Randuri pentru Titus Andrei. Text inclus in cartea a carei imagine o vedeti mai jos.
Vale
6 mai 2010
Comentarii :
17. April 2010
Sunt suficienti ca numar anii care-au trecut, asa ca ma apuc sa-mi aduc aminte, regasindu-ma azi ca intr-un peisaj dintr-un tablou aproape terminat ! Uneori amintirile vin ca prin ceatza, alteori sunt atat de reale incat tresar, si tulburarea ma nedumereste intr-atat, incat ma intreb in interiorul meu:..."ce esti tu, muiere sau barbat?"...ca si cand muierea n-ar fi tot om ...
Am fost destul de grasutz, foarte timid (ma inroseam la fata foarte des), mai mult cu privirea in pamant decat cu ea spre lumina, ca si cum mi-ar fi fost rusine de ceva, de cineva...asa ca am stat mai tot timpul in spate. Nevoia mea de socializare n-a existat de fapt niciodata, preferand sa gasesc locuri in care sa fiu mai mult singur cu ale mele, dar vezi ca niciodata n-a putut fi vorba de asa ceva, ca odata iesit din casa ma intalneam cu prieteni, vecini, si ma luam cu ei . Copiii cu care ma jucam eu prin zona, "strada Razboieni, din Galati", nu se purtau atat de bine cu mine incat sa fiu tare fericit cand ma intalneam cu ei. Nici macar ecoul vorbelor de care o perioada buna a primei mele copilarii n-am scapat...("burtea fasolaru', porcu' si magaru'), nu m-au facut sa renunt pe deplin la compania lor. Ma obisnuisem cu vorbele aste, mi-era rusine, voiam sa renunte sa ma mai strige asa, dar n-am avut niciodata curaj sa le spun. Priveam doar in jos si asteptam sa inceteze...dupa care incercam sa uit. Nu i-am urat pentru asta niciodata pentru ca eu stiam ca nu sunt un copil prea aratos si nici prea destept ...ma doream altfel. Ce prostie. Sa nu-mi fi dat eu seama in copilaria mea, cat de putin conteaza aspectul fizic din tot ce a stabilit Dumnezeu pentru tine, si ca asa trebuie sa fie, asa trebuie sa ramana ?
Ecoul amintirilor de ieri .
Mama a nascut doar doi copii, doi baieti, la diferenta de trei ani unul de celalalt. Iti mai aduci aminte cand iti spuneam acum catva timp, cum tata venea acasa cu cei doi litri de lapte pe care-i primea la servici pentru ca lucra in mediu toxic, lapte pe care ar fi trebuit sa-l bea acolo, la locul de munca ? Da, dar el nu-l bea, ni-l aducea noua acasa, iar mama il turna imediat in ceaun sa-l fiarba, iar dupa ce spala sticlele, nu arunca apa, ci o turna peste lapte, sa fie mai mult ! Haine frumoase n-am prea avut ca n-aveam cum. Tata lucra la Santierul Naval si castiga foarte putin, mama a fost tot timpul casnica. De unde bani ? Asa ca vara ma multumeam cu niste pantalonasi scurti cu bretele, o camasa, un maieu si un tricou. Toamna si iarna umblam in uniforma scolara. Aveam doua. Una veche, care era mai tot timpul destul de mica, cu care ieseam la joaca, si alta noua, foarte curata, pusa la loc ferit, pe un umeras, intr-un cui batut in dulapul din singura camera in care locuiam si noi cei mici, si parintii nostri. Multa vreme am umblat cu un dinte din fata spart, ca m-am impiedicat si am cazut odata in timp ce veneam de la cumparat gaz lampant. Am cazut, mi-am rupt dintele, am varsat gazul, si am si luat-o pe coaja cand am ajuns acasa. De jucat, jucam "țurca", "noua cataroaie" sau "ascunsea". Jocuri banale, apucaturi banale, viata obisnuita, ca si noi, copiii de cartier, copii de mahala, nascuti din parinti simpli dar neaparat cu frica lui Dumnezeu in san. Inainte de a ma apuca de sport (ca asta am inceput-o in clasa a cincea), m-am imbolnavit de hepatita. Da' nu de oricare...de aia "epidemica". Am stat 21 de zile in spital, dar am iesit vindecat. O vreme n-am mancat decat legume, ca a trebuit sa tin regim. Cand ieseam la plimbare, in Centru, mama ne gatea cu haine curate si ne bucuram ori de cate ori gaseau vre-un banut sa ne cumpere si noua cateva bomboane invelite in hartie de ziar, sau "zahar pe batz". Copilaria e ca o secventa dintr-o piesa de teatru, jucata senzational...copilaria mea, ca o imagine privita de dupa colt cu o oglinjoara sparta, in care se vede totul in alb si negru. Doar tremurul mainii mai strica din sharf. Aduceri-aminte, ca secvente de film ramase pe o pelicula cam uzata si zdentuita pe alocuri, cu sonorul deteriorat, dar din care poti deslusi destul incat sa poti spune la final..."Hm, vremuri trecute, usor prafuite, dintr-o copilarie aproape obisnuita" !
(Publicat in Jurnalul National)
Am fost destul de grasutz, foarte timid (ma inroseam la fata foarte des), mai mult cu privirea in pamant decat cu ea spre lumina, ca si cum mi-ar fi fost rusine de ceva, de cineva...asa ca am stat mai tot timpul in spate. Nevoia mea de socializare n-a existat de fapt niciodata, preferand sa gasesc locuri in care sa fiu mai mult singur cu ale mele, dar vezi ca niciodata n-a putut fi vorba de asa ceva, ca odata iesit din casa ma intalneam cu prieteni, vecini, si ma luam cu ei . Copiii cu care ma jucam eu prin zona, "strada Razboieni, din Galati", nu se purtau atat de bine cu mine incat sa fiu tare fericit cand ma intalneam cu ei. Nici macar ecoul vorbelor de care o perioada buna a primei mele copilarii n-am scapat...("burtea fasolaru', porcu' si magaru'), nu m-au facut sa renunt pe deplin la compania lor. Ma obisnuisem cu vorbele aste, mi-era rusine, voiam sa renunte sa ma mai strige asa, dar n-am avut niciodata curaj sa le spun. Priveam doar in jos si asteptam sa inceteze...dupa care incercam sa uit. Nu i-am urat pentru asta niciodata pentru ca eu stiam ca nu sunt un copil prea aratos si nici prea destept ...ma doream altfel. Ce prostie. Sa nu-mi fi dat eu seama in copilaria mea, cat de putin conteaza aspectul fizic din tot ce a stabilit Dumnezeu pentru tine, si ca asa trebuie sa fie, asa trebuie sa ramana ?
Ecoul amintirilor de ieri .
Mama a nascut doar doi copii, doi baieti, la diferenta de trei ani unul de celalalt. Iti mai aduci aminte cand iti spuneam acum catva timp, cum tata venea acasa cu cei doi litri de lapte pe care-i primea la servici pentru ca lucra in mediu toxic, lapte pe care ar fi trebuit sa-l bea acolo, la locul de munca ? Da, dar el nu-l bea, ni-l aducea noua acasa, iar mama il turna imediat in ceaun sa-l fiarba, iar dupa ce spala sticlele, nu arunca apa, ci o turna peste lapte, sa fie mai mult ! Haine frumoase n-am prea avut ca n-aveam cum. Tata lucra la Santierul Naval si castiga foarte putin, mama a fost tot timpul casnica. De unde bani ? Asa ca vara ma multumeam cu niste pantalonasi scurti cu bretele, o camasa, un maieu si un tricou. Toamna si iarna umblam in uniforma scolara. Aveam doua. Una veche, care era mai tot timpul destul de mica, cu care ieseam la joaca, si alta noua, foarte curata, pusa la loc ferit, pe un umeras, intr-un cui batut in dulapul din singura camera in care locuiam si noi cei mici, si parintii nostri. Multa vreme am umblat cu un dinte din fata spart, ca m-am impiedicat si am cazut odata in timp ce veneam de la cumparat gaz lampant. Am cazut, mi-am rupt dintele, am varsat gazul, si am si luat-o pe coaja cand am ajuns acasa. De jucat, jucam "țurca", "noua cataroaie" sau "ascunsea". Jocuri banale, apucaturi banale, viata obisnuita, ca si noi, copiii de cartier, copii de mahala, nascuti din parinti simpli dar neaparat cu frica lui Dumnezeu in san. Inainte de a ma apuca de sport (ca asta am inceput-o in clasa a cincea), m-am imbolnavit de hepatita. Da' nu de oricare...de aia "epidemica". Am stat 21 de zile in spital, dar am iesit vindecat. O vreme n-am mancat decat legume, ca a trebuit sa tin regim. Cand ieseam la plimbare, in Centru, mama ne gatea cu haine curate si ne bucuram ori de cate ori gaseau vre-un banut sa ne cumpere si noua cateva bomboane invelite in hartie de ziar, sau "zahar pe batz". Copilaria e ca o secventa dintr-o piesa de teatru, jucata senzational...copilaria mea, ca o imagine privita de dupa colt cu o oglinjoara sparta, in care se vede totul in alb si negru. Doar tremurul mainii mai strica din sharf. Aduceri-aminte, ca secvente de film ramase pe o pelicula cam uzata si zdentuita pe alocuri, cu sonorul deteriorat, dar din care poti deslusi destul incat sa poti spune la final..."Hm, vremuri trecute, usor prafuite, dintr-o copilarie aproape obisnuita" !
(Publicat in Jurnalul National)
Comentarii :
28. March 2010
Ciclul anotimpurilor e ca si cel al raspunderii. Pe mine ma priveste doar cel de-al doilea. Pe altii nici macar atat. Astazi as putea sa-ti spun ca te iubesc mai putin dupa cat chef de viata am.
Te obisnuisei cu mine sa-ti spun la inceputul fiecarui anotimp ca tocmai pe cel care venea il prefer. Te minteam si o faceam cu nerusinare. Minciuni nevinovate, cuvinte plecate prea usor, mult prea usor. Printre jaluzele soarele promite mai mult. Cel putin azi. Nu ma mai asteptam la caldura venita de sus, nu ma mai asteptam la mai multa lumina, la senin si la absenta ploii, decat poate peste cateva saptamani drept sa-ti spun. La televizor astia spun ca primavara vine spre noi grabita, cu gand sa nu mai plece prea usor. Nu stiu de ce dar parca nu-mi mai vine sa cred. Eu o vad ca pe o femeie obisnuita care a primit un job nou si vrea sa se tina de el. Meseria e aceiasi, ea schimba de azi doar locul. Isi face treaba, fara nimic spectaculos, nici urma de provocare, doar rutina, poate sperante noi, poate un dram de indrazneala in plus. Hai ca nu ma poti acuza de nimic. Asa o vad eu anul asta. Primavara asta s-a lasat atat de asteptata incat sosirea ei mi se pare fara haz...dar ce haz poate provoca sosirea primaverii ? Abia daca-am zarit ghioceii anul acesta. Tocmai eu care cumparam cu sutele in fiecare an. Sa treaca anul acesta pe sub nasul meu primul dans al florilor de orice fel ? Printre jaluzele, nimic nu poate parea nici spectaculos, nici macar incitant, drept pentru care nu ies s-o intampin. De dupa jaluzele, revenirea ei e si mai trista, si nu ma prind s-o intampin nici asa, nu inca. Mai bine nu ies. Soarele razbate oricum. Gandul ma duce pentru cateva secunde la Geneza, la Inceput. Norocul meu ca nu ma tine prea mult. Nu rade, ca nu e nimic de ras. Un lucru vreau sa retii: nu sunt nici superficial, nici prea riguros, banalitatea (fie ea si una sacra), m-a ocolit, si nu stiu cui sa-i multumesc pentru asta, nu sunt nici din cale-afara de inteligent, prost sau idiot nu mi-s, ca m-as fi prins si as fi tacut de mult...eu sunt doar prietenul din umbra , uneori tacut, alteori guraliv, dar sigur unul de care poti sa dispui cand ai nevoie, sau sa-l ignori...da-i reset daca n-ai nevoie, si se duce el singur la primul cos de gunoi intalnit in cale. Atentie insa, mai exista o ultima comanda pe care ai putea-o face numai daca vrei. Ea ar putea fi scaparea mea, se numeste "restore" si daca vrei, ma poti readuce oricand vrei, in acelasi loc. Sau poate in altul, ca nu e rea schimbarea. Ei, la schimbari ma refeream..."/schimbari mai grave decat moartea/au fost, si sunt, si vor mai fi/la mine-n suflet este vifor/si vin nebuni sa faca sky/"...ianuarie, februarie, martie...ziua Sfantului Valentin, Drabobete, martisor...toate astea pentru mine nu prea inseamna mare lucru. Cineva imi spunea ca sunt cam insensibil, ca martisorul e simbolul primaverii...că ziua mamei, că a femeii, că tre sa pui in piept, că tre sa daruiesti, să nu fii zgîrcă..."baga si tu cadouri la muieri ca nu ti se usuca mana"...da' eu anul asta mai putin, si nu ma simt de loc vinovat, doar putin nesimtit. Asta e. Sa nu primesc eu cum trebuie un anotimp ca acesta, primavara ? E o indrazneala prea mare si voi suferi desigur razbunarea florilor de mai, peste numai cateva saptamani. Nu mai inteleg nimic. Sa fie un refuz atat de categoric ? Sa refuz eu sosirea primaverii ?.../ia-ti inflorirea primavara/si toti cocorii emigranti/....? De dupa jaluzele, printre jaluzele, gandul asta dureaza din fericire doar cat as clipi de doua ori...ma intorc brusc, deschid usa si ies in curte. Primavara e chiar la mine-n curte. De dupa fereastra parca zaresc o umbra discreta si doi ochi care ma privesc atat de insistent. Intorc usor capul dar simt in ceafa arsura lor. O pala de vant imi arde fata. Mai bine intru in padure sa vad ce mai zic copacii.
Vasile Seicaru
(...si cateva versuri de A. Paunescu)
(Publicat in Jurnalul National, duminica 28 martie, la rubrica "Cutia cu romantism)
Te obisnuisei cu mine sa-ti spun la inceputul fiecarui anotimp ca tocmai pe cel care venea il prefer. Te minteam si o faceam cu nerusinare. Minciuni nevinovate, cuvinte plecate prea usor, mult prea usor. Printre jaluzele soarele promite mai mult. Cel putin azi. Nu ma mai asteptam la caldura venita de sus, nu ma mai asteptam la mai multa lumina, la senin si la absenta ploii, decat poate peste cateva saptamani drept sa-ti spun. La televizor astia spun ca primavara vine spre noi grabita, cu gand sa nu mai plece prea usor. Nu stiu de ce dar parca nu-mi mai vine sa cred. Eu o vad ca pe o femeie obisnuita care a primit un job nou si vrea sa se tina de el. Meseria e aceiasi, ea schimba de azi doar locul. Isi face treaba, fara nimic spectaculos, nici urma de provocare, doar rutina, poate sperante noi, poate un dram de indrazneala in plus. Hai ca nu ma poti acuza de nimic. Asa o vad eu anul asta. Primavara asta s-a lasat atat de asteptata incat sosirea ei mi se pare fara haz...dar ce haz poate provoca sosirea primaverii ? Abia daca-am zarit ghioceii anul acesta. Tocmai eu care cumparam cu sutele in fiecare an. Sa treaca anul acesta pe sub nasul meu primul dans al florilor de orice fel ? Printre jaluzele, nimic nu poate parea nici spectaculos, nici macar incitant, drept pentru care nu ies s-o intampin. De dupa jaluzele, revenirea ei e si mai trista, si nu ma prind s-o intampin nici asa, nu inca. Mai bine nu ies. Soarele razbate oricum. Gandul ma duce pentru cateva secunde la Geneza, la Inceput. Norocul meu ca nu ma tine prea mult. Nu rade, ca nu e nimic de ras. Un lucru vreau sa retii: nu sunt nici superficial, nici prea riguros, banalitatea (fie ea si una sacra), m-a ocolit, si nu stiu cui sa-i multumesc pentru asta, nu sunt nici din cale-afara de inteligent, prost sau idiot nu mi-s, ca m-as fi prins si as fi tacut de mult...eu sunt doar prietenul din umbra , uneori tacut, alteori guraliv, dar sigur unul de care poti sa dispui cand ai nevoie, sau sa-l ignori...da-i reset daca n-ai nevoie, si se duce el singur la primul cos de gunoi intalnit in cale. Atentie insa, mai exista o ultima comanda pe care ai putea-o face numai daca vrei. Ea ar putea fi scaparea mea, se numeste "restore" si daca vrei, ma poti readuce oricand vrei, in acelasi loc. Sau poate in altul, ca nu e rea schimbarea. Ei, la schimbari ma refeream..."/schimbari mai grave decat moartea/au fost, si sunt, si vor mai fi/la mine-n suflet este vifor/si vin nebuni sa faca sky/"...ianuarie, februarie, martie...ziua Sfantului Valentin, Drabobete, martisor...toate astea pentru mine nu prea inseamna mare lucru. Cineva imi spunea ca sunt cam insensibil, ca martisorul e simbolul primaverii...că ziua mamei, că a femeii, că tre sa pui in piept, că tre sa daruiesti, să nu fii zgîrcă..."baga si tu cadouri la muieri ca nu ti se usuca mana"...da' eu anul asta mai putin, si nu ma simt de loc vinovat, doar putin nesimtit. Asta e. Sa nu primesc eu cum trebuie un anotimp ca acesta, primavara ? E o indrazneala prea mare si voi suferi desigur razbunarea florilor de mai, peste numai cateva saptamani. Nu mai inteleg nimic. Sa fie un refuz atat de categoric ? Sa refuz eu sosirea primaverii ?.../ia-ti inflorirea primavara/si toti cocorii emigranti/....? De dupa jaluzele, printre jaluzele, gandul asta dureaza din fericire doar cat as clipi de doua ori...ma intorc brusc, deschid usa si ies in curte. Primavara e chiar la mine-n curte. De dupa fereastra parca zaresc o umbra discreta si doi ochi care ma privesc atat de insistent. Intorc usor capul dar simt in ceafa arsura lor. O pala de vant imi arde fata. Mai bine intru in padure sa vad ce mai zic copacii.
Vasile Seicaru
(...si cateva versuri de A. Paunescu)
(Publicat in Jurnalul National, duminica 28 martie, la rubrica "Cutia cu romantism)
Comentarii :
21. March 2010
Multa vreme n-am iubit cainii . Mi-erau indiferenti, ba mai mult, îi evitam, aveam o senzatie de repulsie langa ei, nu ma simțeam bine in preajma lor. Eram sigur ca nu era o stare de moment, credeam ca asta ma va tine tot restul vietii. Eu nu agreez cainii si gata !
Intr-o zi am primit de ziua mea un caine lup, un ciobanesc german cu acte in regula, cu fundita rosie la gat (ca era un dar, nu?), cu tot cu coș de nuiele, cu paie, cu preș peste paie...tot tacîmu'. M-am bucurat enorm, ca doar mi-l doream, m-am trezit ca-mi doresc un caine in preajma mea, daca se poate in casa . Din pacate n-a durat decat o noapte povestea cu catelusul meu, ca m-a urlat toata noaptea, mi-a facut multa mizerie, n-am dormit nici o secunda...a trebuit sa-l dau inapoi, lucru care nu se face nici in ruptul capului, dar eu l-am facut (nu te asteptai, nu?)...Mai tarziu, dupa cativa ani, iar mi-am dorit un caine ! M-a sunat intr-o zi Iurie Darie actorul, sa-mi spuna ca are pentru mine un pui de dalmatian, ca va trebui sa-l aleg din vreo 6-7. Cand am sosit la el, un pui frumos, cu un "V" in frunte a venit drept spre mine . L-am luat imediat in brate si dus am fost. I-am dat numele Slash, dupa celebrul chitarist. Gabi s-a atasat imediat de el, eu la fel. Alergam seara impreuna kilometri intregi cu el, ma duceam sa-i cumpar hrana speciala, il iubeam tare mult. l-am tinut cam vreun an si ceva, dupa care l-am dat unor prieteni pentru ca nu puteam sa avem grija de el cum trebuie. Eu eram mai tot timpul plecat, Gabi avea ore de germana in fiecare zi, iar unui dalmatian trebuie sa-i dedici mult timp. Cand ne-am mutat la curte, am luat de pe strada un caine vagabond foarte frumos...Slash bineinteles ! Ne obisnuisem cu el. Gabi isi petrecea mai mult timp in preajma lui, de aceea probabil ca o iubea mai mult pe ea. La un moment dat, Gabi a plecat pentru mult timp de langa mine. Unii spun ca definitiv, dar eu stiu ca o voi mai intalni o data, macar o data. Voi vedea. Un timp, Slash a ramas cu mine dar era din ce in ce mai trist. In alta zi a parasit curtea si nu s-a mai intors niciodata. Ciudat ! Tocmai cand ma atasasem atat de mult de el. Dupa patru ani, am primit alt ciobanesc german in dar, de ziua mea ! I-am pus numele tot Slash! Cațelușa Slash, cu nume de star rock ! Ti-am mai spus cate ceva despre ea si o sa-ti mai spun, ca doar imi esti prieten si vreau sa stii cand ma bucur, cand ma intristez, cand traiesc, cand vegetez, cand rad, cand plang, cand...Poti sa-mi spui si tu (si o si faci de altfel in felul tau, si eu nu ma supar chiar cand imi vorbesti mai urat, chiar cand incerci sa ma jignesti sau cand esti rau fara nici un motiv...ca de cele bune nu spun, sunt putine si nu ma prea bucur de ele. Tu ramai cel care ma cearta din loc retras si intunecat, fara sa stiu cum te cheama, dar astea nu prea conteaza).
Intr-o zi, m-am gandit sa o dresez ! Sa stie cand, si de ce sa latre, sa pazeasca, sa stie ce-i disciplina, sa invete cum sa comunice, ca doar e un animal atat de inteligent si frumos . Am cautat pe net, si l-am gasit pe Leo. Un specialist in caini lupi, un cunoscator al ciobanescului german, si peste toate un iubitor neconditioanat al cainilor de orice fel. Bunicul lui a fost inchis intr-un lagar rusesc. Detinutii "traiau" langa custile cainilor. Oamenii primeau drept hrana : salate chioare, urzici, spanac, apa in care fierbea cate un cartof. Cainii primeau carne, halci de carne. A invatat sa comunice cu cainii. Seara, venea un caine si-i aducea o bucata de carne. I-o dadea toata. Omul rupea carnea in doua si o impartea cu animalul. Cainele se obisnuise sa vina cu carnea si credea probabil ca e normal sa faca astfel, se bucura cand primea jumatate din carnea care era in fond portia lui ! Omul il mangaia. Rusul n-o facea, dar sa nu credeti ca animalul a ales intre un om si altul. Asa a simtit el ca trebuie sa faca ! Banal ? Poate !
Asta mi-a spus ieri Leo despre bunicul sau si mai ales despre caini. Si mi-a mai spus sa incerc sa privesc animalul in ochi. Zice ca voi intelege multe. Eu deocamdata am invatat un lucru; un caine ar face tot ce-i sta in putinta sa te faca sa-l mangai. Un animal...un suflet in plus pe pamant sprea a ma ajuta pe mine, sprea a te ajuta pe tine, sa intelegi, sa simti sau sa iubesti ! Nu costa nimic !...abia am venit din curte, am dat de mancare la cațel...La televizor, Presedintele si mai tarziu Premierul, ne spunea cum ca musai trebuie micsorate pensiile, ca e imperios necesar sa ramana fara slujbe zeci de mii de romani. M-am gandit imediat sa recitesc "Colț Alb"! Stai linistit ca n-am innebunit, mi-s doar un pic mai obosit !
(Publicat in Jurnalul National, duminica,21 martie)
Intr-o zi am primit de ziua mea un caine lup, un ciobanesc german cu acte in regula, cu fundita rosie la gat (ca era un dar, nu?), cu tot cu coș de nuiele, cu paie, cu preș peste paie...tot tacîmu'. M-am bucurat enorm, ca doar mi-l doream, m-am trezit ca-mi doresc un caine in preajma mea, daca se poate in casa . Din pacate n-a durat decat o noapte povestea cu catelusul meu, ca m-a urlat toata noaptea, mi-a facut multa mizerie, n-am dormit nici o secunda...a trebuit sa-l dau inapoi, lucru care nu se face nici in ruptul capului, dar eu l-am facut (nu te asteptai, nu?)...Mai tarziu, dupa cativa ani, iar mi-am dorit un caine ! M-a sunat intr-o zi Iurie Darie actorul, sa-mi spuna ca are pentru mine un pui de dalmatian, ca va trebui sa-l aleg din vreo 6-7. Cand am sosit la el, un pui frumos, cu un "V" in frunte a venit drept spre mine . L-am luat imediat in brate si dus am fost. I-am dat numele Slash, dupa celebrul chitarist. Gabi s-a atasat imediat de el, eu la fel. Alergam seara impreuna kilometri intregi cu el, ma duceam sa-i cumpar hrana speciala, il iubeam tare mult. l-am tinut cam vreun an si ceva, dupa care l-am dat unor prieteni pentru ca nu puteam sa avem grija de el cum trebuie. Eu eram mai tot timpul plecat, Gabi avea ore de germana in fiecare zi, iar unui dalmatian trebuie sa-i dedici mult timp. Cand ne-am mutat la curte, am luat de pe strada un caine vagabond foarte frumos...Slash bineinteles ! Ne obisnuisem cu el. Gabi isi petrecea mai mult timp in preajma lui, de aceea probabil ca o iubea mai mult pe ea. La un moment dat, Gabi a plecat pentru mult timp de langa mine. Unii spun ca definitiv, dar eu stiu ca o voi mai intalni o data, macar o data. Voi vedea. Un timp, Slash a ramas cu mine dar era din ce in ce mai trist. In alta zi a parasit curtea si nu s-a mai intors niciodata. Ciudat ! Tocmai cand ma atasasem atat de mult de el. Dupa patru ani, am primit alt ciobanesc german in dar, de ziua mea ! I-am pus numele tot Slash! Cațelușa Slash, cu nume de star rock ! Ti-am mai spus cate ceva despre ea si o sa-ti mai spun, ca doar imi esti prieten si vreau sa stii cand ma bucur, cand ma intristez, cand traiesc, cand vegetez, cand rad, cand plang, cand...Poti sa-mi spui si tu (si o si faci de altfel in felul tau, si eu nu ma supar chiar cand imi vorbesti mai urat, chiar cand incerci sa ma jignesti sau cand esti rau fara nici un motiv...ca de cele bune nu spun, sunt putine si nu ma prea bucur de ele. Tu ramai cel care ma cearta din loc retras si intunecat, fara sa stiu cum te cheama, dar astea nu prea conteaza).
Intr-o zi, m-am gandit sa o dresez ! Sa stie cand, si de ce sa latre, sa pazeasca, sa stie ce-i disciplina, sa invete cum sa comunice, ca doar e un animal atat de inteligent si frumos . Am cautat pe net, si l-am gasit pe Leo. Un specialist in caini lupi, un cunoscator al ciobanescului german, si peste toate un iubitor neconditioanat al cainilor de orice fel. Bunicul lui a fost inchis intr-un lagar rusesc. Detinutii "traiau" langa custile cainilor. Oamenii primeau drept hrana : salate chioare, urzici, spanac, apa in care fierbea cate un cartof. Cainii primeau carne, halci de carne. A invatat sa comunice cu cainii. Seara, venea un caine si-i aducea o bucata de carne. I-o dadea toata. Omul rupea carnea in doua si o impartea cu animalul. Cainele se obisnuise sa vina cu carnea si credea probabil ca e normal sa faca astfel, se bucura cand primea jumatate din carnea care era in fond portia lui ! Omul il mangaia. Rusul n-o facea, dar sa nu credeti ca animalul a ales intre un om si altul. Asa a simtit el ca trebuie sa faca ! Banal ? Poate !
Asta mi-a spus ieri Leo despre bunicul sau si mai ales despre caini. Si mi-a mai spus sa incerc sa privesc animalul in ochi. Zice ca voi intelege multe. Eu deocamdata am invatat un lucru; un caine ar face tot ce-i sta in putinta sa te faca sa-l mangai. Un animal...un suflet in plus pe pamant sprea a ma ajuta pe mine, sprea a te ajuta pe tine, sa intelegi, sa simti sau sa iubesti ! Nu costa nimic !...abia am venit din curte, am dat de mancare la cațel...La televizor, Presedintele si mai tarziu Premierul, ne spunea cum ca musai trebuie micsorate pensiile, ca e imperios necesar sa ramana fara slujbe zeci de mii de romani. M-am gandit imediat sa recitesc "Colț Alb"! Stai linistit ca n-am innebunit, mi-s doar un pic mai obosit !
(Publicat in Jurnalul National, duminica,21 martie)
Comentarii :
15. March 2010
Cand s-a scris "muzica lumii", din care si astazi se mai inspira multi fara sa-si dea prea bine seama ca o fac, doar inchipuindu-si ca nu se vede, nu se aude, ca nu conteaza, multi realizau ca se schimba ceva ! Si intr-adevar se schimba, se schimba lumea ! Asa si era in fond, lumea se innoia, nu numai sub aspect artistic, cultural, muzical (ca asta ma intereseaza pe mine acum cand iti spun), dar mai ales sub cel socio-politic .
Ma gandesc sa-ti spun de muzica anilor '60-'70. Nu stiu daca te va interesa prea mult, dar pe mine unul m-a fascinat perioada aia, m-a uimit in asa fel incat la un moment dat realizam ca invat sa visez cu ochii deschisi. Sonoritatile noi care veneu spre mine, doar ma fascinau, ca n-aveam cum sa-mi dau seama prea bine ce se intampla, decat mai tarziu. Veneau trupele de rock peste noi. Apareau cantareti rock peste tot. Muzica venea odata cu vestimentatia noua, cu literatura noua, cu arta noua. Se schimbau mentalitati. O sa-mi spui desigur..."stai asa, dar cu drogurile, cu alcoolul si cu acea libertate absoluta cu orice pret, ce-mi spui ?". Eu stiu doar ca totul venea amestecat, de-a valma, ca un val pe care nu-l putea opri nimeni.
O trupa da nastere unui curent teribil, care "prinde" absolut tot tineretul vremii. "The Beatles" si curentul "beat" ! Multi l-au considerat o vreme ca mod de viata de urmat. Erau buni, erau frumosi, erau muzicali si mai cu seama aveau farmec. De cealalta parte erau cei putin mai frumosi ca necuratul, mai duri, poate putin mai rai...dar cat de tulburatori. "The Rolling Stones"! ...stii tu..."tu ai avea curajul sa-ti lasi sora sau prietena intr-o seara cu un rolling stone' ?" Mie mi-au placut in egala masura, si stiu ca toti copiii si tinerii din vremea aceea aveau cel putin cate o fotografie cu ei. Si apoi "The Whoo", "The Manfred Mann", "The Kinks", "The Trogs", "The Beach Boys", The Doors si Jim Morrison", "The Mamas & the Papas", "The Yardbirds", "The Animals", apoi "Elvis Presley", "Jerry Lee Lewis", ", "Chuck Berry", "Bill Halley", "Buddy Holly", "Pink Floyd", "Jimmi Hendrix", "Janis Joplin", "Bob Dylan", Joan Baez", "Deep Purple", Led Zeppelin"....si inca multe si multi. E mult, e putin? Nu ca sunt nostalgic si mor dupa vremile acelea, nu ca nu stiu ce se face si ce se canta bine sau rau azi, nu ca m-a lovit damblaua si nu ma mai pot desprinde de lumea aceea, nici nu e vorba de asa ceva, eu doar iti mai spun din cand in cand pentru ca tu sa stii, pentru ca eu sa nu uit. O sa-ti spun lucruri pe care nu le stii, sau pe care le stii mai putin. Stii ca Beatles n-au avut "scoala"? Ei cantau pentru ca le placea. Au fost in perioada aceea cei mai cunoscuti barbati din lume. Au ales ca meseria lor sa fie "Beatles". La un concert de peste ocean, in 1965 pe stadionul "Shea", au venit 55 000 de spectatori care n-au auzit aproape nimic din cauza instalatiei proaste. A fost un dezastru muzical. Multi nu-i intelegeau sau chiar nu-i suportau. Unul dintre ei a fost Frank Sinatra. Multi nu intelegeau corect de unde se inspirau. Lennon si Harisson consumau droguri, LSD. Mai tarziu si Mc. Cartney. In '67 Lennon a afirmat ca sunt mai populari ca Iisus. Desi si-a cerut scuze, nu a fost iertat niciodata de multi, mai cu seama ca a mai afirmat si ca religia crestina e pe moarte. Vremuri teribile, oameni de talent si de mare curaj. Cand artistii spuneau ceva, erau ascultati de toata planeta. Unii au trait inaintea vremii lor. Jimi Hendrix, Janis Joplin si Jim Morrison au murit toti la 27 de ani, si toti din cauza alcoolului si a drogurilor. Dar ce au lasat in urma...Intre 13-15 august 1969 a avut loc intamplarea Woodstock. Nimeni nu poate spune cati au fost. Unii spun ca 300000, altii ca 500000. Nici nu conteaza. Au fost trei zile de pace si muzica pe un spatiu de 2,4 km patrati. Nu au fost incidente majore. Un bilet pentru o zi costa 8$, iar pentru toate cele trei zile, 18$. Americanii se mandresc cu acest fenomen. Tinerii spuneau atunci, "Nu"! Nu, razboiului din Vietnam, nu, regulilor stricte impuse cu forta de societate. Dar spuneau si "Da" ! Da, pacii planetare, da libertatii in care ar trebui sa traiasca fiecare individ in parte, da iubirii sub orice forma, oamenii se bucurau si respectau natura ! Gandeste-te ca acum aproape nimeni nu se mai gandeste la asa ceva. Tu te simti liber? Iubirea ne inconjoara? Cine mai indeamna azi la iubire ? Cine-l mai iubeste astazi intradevar pe Dumnezeu....
"In fiecare zi, ne batem joc/de pasari, de iubire, si de mare/si nu bagam de seama ca in loc, ramane un desert de disperare/ !" (Romulus Vulpescu)
(Publicat in "Jurnalul National", duminica 14 martie 2010 la rubrica "Cutia cu romantism")
Ma gandesc sa-ti spun de muzica anilor '60-'70. Nu stiu daca te va interesa prea mult, dar pe mine unul m-a fascinat perioada aia, m-a uimit in asa fel incat la un moment dat realizam ca invat sa visez cu ochii deschisi. Sonoritatile noi care veneu spre mine, doar ma fascinau, ca n-aveam cum sa-mi dau seama prea bine ce se intampla, decat mai tarziu. Veneau trupele de rock peste noi. Apareau cantareti rock peste tot. Muzica venea odata cu vestimentatia noua, cu literatura noua, cu arta noua. Se schimbau mentalitati. O sa-mi spui desigur..."stai asa, dar cu drogurile, cu alcoolul si cu acea libertate absoluta cu orice pret, ce-mi spui ?". Eu stiu doar ca totul venea amestecat, de-a valma, ca un val pe care nu-l putea opri nimeni.
O trupa da nastere unui curent teribil, care "prinde" absolut tot tineretul vremii. "The Beatles" si curentul "beat" ! Multi l-au considerat o vreme ca mod de viata de urmat. Erau buni, erau frumosi, erau muzicali si mai cu seama aveau farmec. De cealalta parte erau cei putin mai frumosi ca necuratul, mai duri, poate putin mai rai...dar cat de tulburatori. "The Rolling Stones"! ...stii tu..."tu ai avea curajul sa-ti lasi sora sau prietena intr-o seara cu un rolling stone' ?" Mie mi-au placut in egala masura, si stiu ca toti copiii si tinerii din vremea aceea aveau cel putin cate o fotografie cu ei. Si apoi "The Whoo", "The Manfred Mann", "The Kinks", "The Trogs", "The Beach Boys", The Doors si Jim Morrison", "The Mamas & the Papas", "The Yardbirds", "The Animals", apoi "Elvis Presley", "Jerry Lee Lewis", ", "Chuck Berry", "Bill Halley", "Buddy Holly", "Pink Floyd", "Jimmi Hendrix", "Janis Joplin", "Bob Dylan", Joan Baez", "Deep Purple", Led Zeppelin"....si inca multe si multi. E mult, e putin? Nu ca sunt nostalgic si mor dupa vremile acelea, nu ca nu stiu ce se face si ce se canta bine sau rau azi, nu ca m-a lovit damblaua si nu ma mai pot desprinde de lumea aceea, nici nu e vorba de asa ceva, eu doar iti mai spun din cand in cand pentru ca tu sa stii, pentru ca eu sa nu uit. O sa-ti spun lucruri pe care nu le stii, sau pe care le stii mai putin. Stii ca Beatles n-au avut "scoala"? Ei cantau pentru ca le placea. Au fost in perioada aceea cei mai cunoscuti barbati din lume. Au ales ca meseria lor sa fie "Beatles". La un concert de peste ocean, in 1965 pe stadionul "Shea", au venit 55 000 de spectatori care n-au auzit aproape nimic din cauza instalatiei proaste. A fost un dezastru muzical. Multi nu-i intelegeau sau chiar nu-i suportau. Unul dintre ei a fost Frank Sinatra. Multi nu intelegeau corect de unde se inspirau. Lennon si Harisson consumau droguri, LSD. Mai tarziu si Mc. Cartney. In '67 Lennon a afirmat ca sunt mai populari ca Iisus. Desi si-a cerut scuze, nu a fost iertat niciodata de multi, mai cu seama ca a mai afirmat si ca religia crestina e pe moarte. Vremuri teribile, oameni de talent si de mare curaj. Cand artistii spuneau ceva, erau ascultati de toata planeta. Unii au trait inaintea vremii lor. Jimi Hendrix, Janis Joplin si Jim Morrison au murit toti la 27 de ani, si toti din cauza alcoolului si a drogurilor. Dar ce au lasat in urma...Intre 13-15 august 1969 a avut loc intamplarea Woodstock. Nimeni nu poate spune cati au fost. Unii spun ca 300000, altii ca 500000. Nici nu conteaza. Au fost trei zile de pace si muzica pe un spatiu de 2,4 km patrati. Nu au fost incidente majore. Un bilet pentru o zi costa 8$, iar pentru toate cele trei zile, 18$. Americanii se mandresc cu acest fenomen. Tinerii spuneau atunci, "Nu"! Nu, razboiului din Vietnam, nu, regulilor stricte impuse cu forta de societate. Dar spuneau si "Da" ! Da, pacii planetare, da libertatii in care ar trebui sa traiasca fiecare individ in parte, da iubirii sub orice forma, oamenii se bucurau si respectau natura ! Gandeste-te ca acum aproape nimeni nu se mai gandeste la asa ceva. Tu te simti liber? Iubirea ne inconjoara? Cine mai indeamna azi la iubire ? Cine-l mai iubeste astazi intradevar pe Dumnezeu....
"In fiecare zi, ne batem joc/de pasari, de iubire, si de mare/si nu bagam de seama ca in loc, ramane un desert de disperare/ !" (Romulus Vulpescu)
(Publicat in "Jurnalul National", duminica 14 martie 2010 la rubrica "Cutia cu romantism")
Comentarii :
12. March 2010
Cand m-am apucat eu de cantat, nu ma puteam plange ca nu aveam unde sa ma exprim, doar ca toate erau la inceput (Beatles si curentul "beat" erau la moda, despre miscarea "flower power" care ma fascina stiam putin, dar rock-ul clocotea in mine fara sa pot insa vorbi prea mult despre toate acestea in acei ani).
Folk-ul a parut mai tarziu in viata mea, asa cum de fapt a aparut si pe scenele din Romania, cu mult mai tarziu decat rock-ul, perioada lui de stralucire incepand dupa 1973, pentru ca dupa 1990 sa piarda progresiv din ea...dar despre asta poate altadata. In 1970 cantam deja cu "Cristal". Faceam un jazz-rock, cu suflatori si percutie cu trei solisti vocali si multa, foarte multa munca. In paralel cantam folk oriunde aveam ocazia, insa cel mai mult in mediul studentesc. Participam la toate concursurile si festivalurile de gen, si îi cunosteam pe toti folk-istii din Romania. Cu Victor ma intalneam la festivalurile studentesti fara sa intru in vorba cu el, insa fiecare dintre noi stiind de existenta celuilalt. Ne-am cunoscut mult mai tarziu, la Cenaclu . Pe langa faptul ca era membru activ, era si consultant muzical, pe langa Paunescu, contribuind si ajutandu-l pe poet la realizarea unei importante emisiuni de televiziune care avea drept scop descoperirea de talente, majoritatea lor ajungand sa cante dupa debut pe scena Cenaclului Flacara, foarte putini devenind din pacate membri cu drepturi depline. Victor a fost numit in perioada aceea "cel mai interesant cantaret al noului val de interpreti folk"....frumos, nu ? A stat cativa ani la cenaclu, apoi a plecat brusc, dupa care auzisem ca facea turnee prin tara, sustinand deja spectacole de unul singur cu salile pline..." Era fascinant, acea farmec, rupea salile cu cantecele lui, eram prieteni. ..."ma numesc Zangra si sunt locotenent la Fortul Belonzio. E foarte aproape ziua in care dusmanul va veni, si cand va veni, voi deveni, Erou !",...Mi-e dor sa mai merg la un ceai, sa fiu liceanul balai",...."Roată, roată, te mai inventam o data, roată, roata, si cu tine lumea toata, roata",..."Ninge sfant, si păgan, numai ochii ne raman, despartirea s-o mai vada"..."O Charlie Chaplin, inger vagabond...",..."Rapid, Rapid, lupta daca ne iubesti",..."Aia hoti, astia hoti, mama lor la toti",...Odata imi spunea ca are o tristete. Ca n-a scris cantecul vietii lui, ca nu are o piesa care sa-l reprezinte in momentul in care lumea o aude. Parerea lui. A mea e alta.
Acum Victor revine in atentia spectatorilor cu un nou album. "Iedera"! A trecut de un impas dar a vrut sa traiasca, a ales viata, a dorit cu toata fiinta lui sa continue, ca stia ca mai are atatea de facut. Despre lumină e vorba aici ! Despre lumină, despre moarte si mai ales despre viata! Un copil, o fetita, pleca din lumea asta, urca ireversibil spre Rai, dar lasa o parte din ea omului, dar mai ales artistului. Asa se intamplă uneori in viata, fara macar sa banuim, fara ca macar sa visam, fara sa ne fi gandit ca vom ajunge intr-o astfel de situatie. Aici nu prea e loc de vorbe de vorbit, de explicatii de explicat, doar Dumnezeu poate, dar nu cred ca o va face vreodata, nici nu cred ca e necesar. "Iedera" continua sa traiasca, sa creasca, chiar daca cineva ar cuteza sa rupa o parte din ea. Se va catara pe un perete vertical, va cadea in falduri apoi pe pamant pentru ca apoi sa urce, sa urce. Eu nu fac aici analiză nici pe cuvant, si nici pe muzica. Nici macar nu am ascultat albumul in totalitate. Eu doar semnalez un gest, un semn...ca am vazut licarul de lumina de la inceput, si acum vad cum creste. Victor canta acum despre toate astea. Acum cativa ani, cand credeam ca pentru mine viata avea sa-mi arate definitiv numai partea ei intunecata, Victor a venit la mine si aproape m-a "impins" pe scena, spunandu-mi ca acolo e locul meu, acolo imi voi gasi echilibrul, acolo voi regasi imaginea ei in gand cand voi canta. Mi-a promis ca va fi langa mine, si daca nu voi putea sa cant uneori, o va face el in locul meu. Prietenia traita si nu facuta ! O stea cade, o stea rasare, "Iedera" e verde si vie, sufletul e viu, degetele mai mangaie corzile chitarei si un cantec imi umple si mie inima de bucurie..."Iedera, cetera...Victor, victoria" !
(Publicat in "Jurnalul National", duminica 7 martie, la rubrica "Cutia cu romantism")
Folk-ul a parut mai tarziu in viata mea, asa cum de fapt a aparut si pe scenele din Romania, cu mult mai tarziu decat rock-ul, perioada lui de stralucire incepand dupa 1973, pentru ca dupa 1990 sa piarda progresiv din ea...dar despre asta poate altadata. In 1970 cantam deja cu "Cristal". Faceam un jazz-rock, cu suflatori si percutie cu trei solisti vocali si multa, foarte multa munca. In paralel cantam folk oriunde aveam ocazia, insa cel mai mult in mediul studentesc. Participam la toate concursurile si festivalurile de gen, si îi cunosteam pe toti folk-istii din Romania. Cu Victor ma intalneam la festivalurile studentesti fara sa intru in vorba cu el, insa fiecare dintre noi stiind de existenta celuilalt. Ne-am cunoscut mult mai tarziu, la Cenaclu . Pe langa faptul ca era membru activ, era si consultant muzical, pe langa Paunescu, contribuind si ajutandu-l pe poet la realizarea unei importante emisiuni de televiziune care avea drept scop descoperirea de talente, majoritatea lor ajungand sa cante dupa debut pe scena Cenaclului Flacara, foarte putini devenind din pacate membri cu drepturi depline. Victor a fost numit in perioada aceea "cel mai interesant cantaret al noului val de interpreti folk"....frumos, nu ? A stat cativa ani la cenaclu, apoi a plecat brusc, dupa care auzisem ca facea turnee prin tara, sustinand deja spectacole de unul singur cu salile pline..." Era fascinant, acea farmec, rupea salile cu cantecele lui, eram prieteni. ..."ma numesc Zangra si sunt locotenent la Fortul Belonzio. E foarte aproape ziua in care dusmanul va veni, si cand va veni, voi deveni, Erou !",...Mi-e dor sa mai merg la un ceai, sa fiu liceanul balai",...."Roată, roată, te mai inventam o data, roată, roata, si cu tine lumea toata, roata",..."Ninge sfant, si păgan, numai ochii ne raman, despartirea s-o mai vada"..."O Charlie Chaplin, inger vagabond...",..."Rapid, Rapid, lupta daca ne iubesti",..."Aia hoti, astia hoti, mama lor la toti",...Odata imi spunea ca are o tristete. Ca n-a scris cantecul vietii lui, ca nu are o piesa care sa-l reprezinte in momentul in care lumea o aude. Parerea lui. A mea e alta.
Acum Victor revine in atentia spectatorilor cu un nou album. "Iedera"! A trecut de un impas dar a vrut sa traiasca, a ales viata, a dorit cu toata fiinta lui sa continue, ca stia ca mai are atatea de facut. Despre lumină e vorba aici ! Despre lumină, despre moarte si mai ales despre viata! Un copil, o fetita, pleca din lumea asta, urca ireversibil spre Rai, dar lasa o parte din ea omului, dar mai ales artistului. Asa se intamplă uneori in viata, fara macar sa banuim, fara ca macar sa visam, fara sa ne fi gandit ca vom ajunge intr-o astfel de situatie. Aici nu prea e loc de vorbe de vorbit, de explicatii de explicat, doar Dumnezeu poate, dar nu cred ca o va face vreodata, nici nu cred ca e necesar. "Iedera" continua sa traiasca, sa creasca, chiar daca cineva ar cuteza sa rupa o parte din ea. Se va catara pe un perete vertical, va cadea in falduri apoi pe pamant pentru ca apoi sa urce, sa urce. Eu nu fac aici analiză nici pe cuvant, si nici pe muzica. Nici macar nu am ascultat albumul in totalitate. Eu doar semnalez un gest, un semn...ca am vazut licarul de lumina de la inceput, si acum vad cum creste. Victor canta acum despre toate astea. Acum cativa ani, cand credeam ca pentru mine viata avea sa-mi arate definitiv numai partea ei intunecata, Victor a venit la mine si aproape m-a "impins" pe scena, spunandu-mi ca acolo e locul meu, acolo imi voi gasi echilibrul, acolo voi regasi imaginea ei in gand cand voi canta. Mi-a promis ca va fi langa mine, si daca nu voi putea sa cant uneori, o va face el in locul meu. Prietenia traita si nu facuta ! O stea cade, o stea rasare, "Iedera" e verde si vie, sufletul e viu, degetele mai mangaie corzile chitarei si un cantec imi umple si mie inima de bucurie..."Iedera, cetera...Victor, victoria" !
(Publicat in "Jurnalul National", duminica 7 martie, la rubrica "Cutia cu romantism")
Comentarii :
